Mircea Badea a prezentat, în pasa ediţiei de miercuri seară a emisiunii "În gura presei" cu "Sinteza zilei", un inventar realizat de paginademedia.ro, având la bază datele Ministerului de Finanţe, care arată situaţia financiară a posturilor de ştiri din România.
"Toate sunt pe pierdere, mai puţin Antena 3, care este pe profit. Avem cazul Realitatea TV, care are pierderi de 18,3 milioane de euro. (...) Întrebarea absolut legitimă este: cine le plăteşte leafa, din ce bani, cine le suportă cheltuielile? Sunt de patru ani în insolvenţă. Mi se pare inadmisibil", a spus Mircea Badea, la Antena 3.
Realizatorul ”În gura presei”a ţinut să adreseze aceste întrebări invitatei lui Mihai Gâdea, deputatul liberal din Botoșani Raluca Turcan, care a participat la mai multe dezbateri în Comisia de Cultură a Senatului pe proiectul de modificare a Legii audiovizualului.
"Nu cunosc care sunt sursele de finanţare ale altor televiziuni, însă e evident că dumneavoastră aveţi foarte mulţi bani din publicitate şi vă felicit pentru asta", a răspuns Raluca Turcan.
Întrebată de Mircea Badea dacă, atunci când răspunde invitaţiei unui post de televiziune, se interesează de modul în care este finanţat şi de unde vin banii, deputatul PNL a subliniat că această chestiune trebuie reglementată prin lege.
CLICK AICI ȘI VEZI VIDEO
[[galerie-foto]]
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024
Postul „blestemat” de la spital: Al doilea concurs RATAT după ce candidații au luat 1 și 2
Oana Sava
Nov 01, 2024