Un pachet de 49 de amendamente
Astfel, potrivit comunicatului de presă,
Partidul Național Liberal și-a stabilit propria strategie privind adoptarea în Parlament a Legii bugetului de stat pe anul 2015. Abordarea PNL în privința bugetului se referă la susținerea investițiilor ca motor al dezvoltării economice, care trebuie să producă bunăstare pentru cetățeni. Parlamentarii liberali vor depune un număr de amendamente, care să aibă un impact de dezvoltare major. La nivelul județului Botoșani, s-a convenit, după o consultare serioasă cu factorii decidenți din administrația locală, în principal din
cadrul Consiliului Județean, asupra unui pachet de 49 de amendamente. Ele vor fi propuse, susţinute și votate de către toți cei cinci parlamentari PNL.
Este vorba de proiecte de interes major județean, însă nu au fost scăpate din vedere nici unele considerate importante pentru anumite comunități.
”Vă asigur că ele vor fi votate de mulți colegi”
„
Considerăm de datoria noastră să susținem investițiile pentru județul pe care îl reprezentăm. Argumentul nostru este că e necesar să reducem decalajele de dezvoltare față de alte regiuni ale țării. Cu această ocazie, lansăm o invitație și către colegii parlamentari botoșăneni de la PSD și de la alte partide, să susțină și ei interesele județului, a cetățenilor care i-au trimis în Parlament, acordând votul lor pentru respectivele amendamente. Vă asigur că ele vor fi votate de mulți colegi din alte județe și ar fi ilar să nu fie votate tocmai de parlamentari aleși la Botoșani”, a declarat
deputatul PNL Cristian Constantin Roman.
Printre amendamentele propuse de către parlamentarii PNL la legea bugetului pe 2015, se află cele privind finanțarea unor proiecte ca modernizarea drumului național Târgu Frumos - Botoșani, a drumului național Manoleasa - Rădăuți Prut, a unor drumuri județene, comunale sau de interes local, pentru construcția vămii de la Rădăuți Prut sau pentru reabilitarea
Clădirii Colegiului Național A.T. Laurian și a clădirii Liceului tehnologic Elie Radu.
CITEȘTE:
Încă n-au venit banii, dar avem pe ce-i cheltui: „Arde” Muzeul Județean