Parlamentarii suceveni ai PNL au anunţat că vor susţine ca Suceava să devină o viitoare capitală de regiune. Deputatul liberal din colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, Radu Surugiu, a declarat în cadrul Delegaţiei Permanente Teritoriale a Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL , că personal va susţine ca Suceava să fie un viitor centru regional, relatează Monitorul de Suceava.
Demnitarul PNL a adăugată că în momentul de faţă nu există totuşi un proiect oficial pentru viitoarea regionalizare a României. Surugiu a arătat că deocamdată sunt doar discuţii pe această temă, însă cel mai probabil se va merge pe varianta de opt regiuni. De precizat că potrivit informaţiilor apărute în presă, judeţul Suceava ar urma să facă parte din
Regiunea Nord Est, care ar putea să aibă capitala la Piatra Neamţ.
CITEŞTE ŞI:
Gheorghe Flutur a produs primul act public cu Suceava capitală de regiune
La rândul său, deputatul PNL din colegiul Rădăuţi Constantin Galan, a precizat că şi el va susţine ca Suceava să devină o viitoare capitală de regiune, însă a adăugat că în această chestiune „trebuie să fim realişti”. Galan a arătat că o viitoare capitală de regiune va trebui să aibă un anumit număr de locuitori, să aibă infrastructură, cultură, un centru universitar mai mare, dar şi tradiţii.
Declaraţiile parlamentarilor PNL din judeţul se subscriu mai multor demersuri făcute de liderii PNL, UNPR şi PDL de peste Siret menite să transforme Suceava în capitala viitoarei
Regiuni Nord Est.
Edilul şi regionalizarea: Nu se desfiinţează judeţe, instituţii; nu ne subordonăm capitalei