Parlamentari de la toate partidele politice exceptând USR au depus un proiect de lege care prevede acordarea de pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, începând cu ianuarie 2019, din bugetele locale, în limita a trei mandate complete.
Este a doua incercare in acest sens, dupa ce proiectul adoptat in 2016 a fost declarat, in doua randuri, neconstitutional informează Hotnews.
Curtea Constitutionala spunea, in septembrie 2016, că normele pe care le reglementează nu îndeplinesc condițiile de claritate, precizie și previzibilitate cu privire la natura juridică a "indemnizației pentru limită de vârstă", sfera beneficiarilor săi și modul de stabilire și calcul al indemnizației si nu este indicata nici sursa de finantare.
Ce prevede noul proiect, inregistrat la Camera Deputatilor:
- Incepand cu 1 ianuarie 2019, primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene care indeplinesc conditiile varstei standard de pensionare sau ale varstei stanard reduse in conformitate cu legea au dreptul, la inceptarea mandatului, la indemnizatie pentru limita de varsta, daca nu sunt realesi pentru un nou mandat.
- Indemnizatia pentru limita de varsta se cumuleaza cu orice tip de pensie stabilita in sistemul public de pensii sau in alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum si cu orice alte venituri realizate.
- Cuantumul indemnizatiei se acorda in limita a 3 mandate complete si se calculeaza ca produs al numarului de mandate cu 0,25 din salariul de baza minim brut garantat in plata.
- Cuantumul se suporta din bugetele local ale unitatilor administrativ teritoriale si se plateste de catre acestea.
- Nu beneficiaza de indemnizatia pentru limita de varsta alesii locali care au fost condamnati definitv pentru comiterea, in calitate de primar, viceprimar, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean, a unei infractiuni de coruptie.
- Alesii locali care la data indeplinirii conditiei varstei standard de pensionare sunt urmariti penal sau trimisi in judecata pentru comiterea, in exercitarea functiei, a unor infractiuni de coruptie, nu sunt indreptatiti la indemnizatie, pana la pronuntarea definitiva a instantei de judecata. In cazul achitarii, sunt indreptatiti sa obtina indemnizatia pentru limita de varsta de la data indeplinirii conditiei de varsta.
"Prezenta propunere legislativa a avut in vedere criticile formulate de Curtea Constitutionala a Romaniei si a asumat toate observatiile formulate in aceasta decizie. Propunem ca sursa de finantare bugetele administratiilor publice locale, care vor evidentia, in capitol bugetar distinct de cheltuieli, incepand cu programul bugetar pentru anul 2019, sumele necesare pentru plata indemnizatiilor. O precizare importanta este aceea ca legea dispune pentru viitor, iar indemnizatia se acorda exclusiv pentru mandatele complete de primarii, viceprimarii, presedintii si vicepresedintii consiliilor judetene", se arata in expunerea de motive care insoteste proiectul.
Pentru acest proiect de lege, Senatul este camera deczionala. Initiatorii nu au cerut procedura de urgenta.
Cine sunt initiatorii:
deputati - PSD: Bogdan Gheorghe-Dănuţ, Găină Mihăiţă, Marica Petru-Sorin, Nistor Laurenţiu, Roman Ioan Sorin, Toma Ilie
deputati - PNL: Bumb Sorin-Ioan, Heiuş Lucian-Ovidiu, Olar Corneliu, Răcuci Claudiu-Vasile
deputati - UDMR: Ambrus Izabella-Agnes, Bende Sándor, Benedek Zacharie, Erdei Dolóczki István, Farago Petru, Magyar Loránd-Bálint
senatori - PSD: Avram Nicolae, Savin Emanoil, Trufin Lucian
senatori - PMP: Baciu Gheorghe, Ionaşcu Gabi
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O tânără a născut acasă un băiețel, cu câteva ore înainte a fost la Maternitatea Botoșani
Oana Sava
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024