Aceștia au transmis o interpelare premierului Dacian Cioloș prin care îi solicită să ia măsuri urgente pentru combaterea secetei din județul Botoșani.
Redăm mai jos integral comunicatul venit pe adresa redacției:
”Stimate domnule prim-ministru,
În conformitate cu art. 112 din Constituția României, „Guvernul și fiecare dintre membrii săi au obligația să răspundă la întrebările și interpelările formulate de deputați sau senatori”. De asemenea, potrivit art. 172, alin. (1), din Regulamentul Camerei Deputaților, răspunsurile la întrebările scrise, adresate membrilor Guvernului, se transmit parlamentarilor în cel mult 15 zile.”
Prin prezenta interpelare vă adresăm solicitarea de a lua măsuri urgente pentru combaterea secetei pedologice din județul Botoșani.
Domnule prim-ministru, cu expertiza pe care o aveți în domeniul agriculturii, considerăm că înțelegeți foarte bine conceptul de secetă pedologică și efectele foarte grave care se produc ca urmare a lipsei apei din sol, efecte care pun în pericol siguranța cetățenilor, a animalelor și culturilor din zona afectată. În județul Botoșani, în această vară au fost perioade lungi fără precipitații, iar atunci când a plouat, durata a fost foarte scurtă, precipitațiile s-au scurs în albiile râurilor, fără a pătrunde în profunzimea solului. Din acest motiv, apa a scăzut semnificativ în marea majoritate a fântânilor din județ, iar solul este complet uscat până la adâncimi foarte mari.
Drept urmare, dacă nu se intervine imediat, riscăm ca Botoșaniul să fie șters complet de pe harta producțiilor agricole din acest an.
La insistențele primarilor, Consiliul Județean și Prefectura Botoșani a înaintat spre Guvern un Proiect de Hotărâre pentru alocarea sumelor necesare de bani din Fondul de Rezervă al Executivului pentru anul 2016 privind executarea a 231 de foraje de mare adâncime pe raza a 59 de unități administrativ-teritoriale din județul Botoșani afectate de seceta pedologică severă din ultimii doi ani. Demers sustinut si de parlamentarii social democrati din judet. Acest document nu a fost adoptat și nici sumele solicitate nu au fost alocate. Este de neînțeles de ce aceste măsuri nu se iau acum, când fermierii nu mai au apă pentru animale, iar fântânile sunt aproape secate. Nu ne va ajuta cu nimic dacă forajele de mare adâncime se vor face când vine iarna. Până atunci nu vom mai avea nici culturi și nici animale în această zonă a țării.
Domnule prim-ministru, vă informăm că reprezentanții PSD din Parlamentul României își doresc să aibă o relație de colaborare cu prefectul și cu Guvernul în ansamblul său pentru rezolvarea acestei probleme deosebit de urgente, prin care populația județului este grav afectată de lipsa apei potabile pentru consum propriu, cât și pentru animale. Astfel, am început să strângem informațiile din teritoriu și să identificăm rapid cele mai bune soluții în acest sens. Am discutat cu presedintele Consiliul Județean și cu fiecare primar despre necesarul de apă care trebuie obținut în urma realizării forajelor de mare adâncime, precum și a echipamentelor care trebuie achiziționate. De asemenea, am identificat împreună cu autoritățile locale din fiecare comună și oraș din județul nostru unde trebuie să fie amplasate pompele submersibile și bazinele colectoare, iar toate aceste detalii au fost transmise către autoritățile centrale.
În urma analizării situației din fiecare localitate a județului Botoșani, în cadrul Comitetului Județean pentru situații de urgență, Prefectura și Consiliul Județean au demarat procedurile legale pentru declanșarea stării de alertă la nivel local, astfel încât să se acorde ajutoare de urgență și despăgubiri fermierilor, conform Ordonanței de Urgență nr. 21 din 2004. În fiecare zi discutăm cu primarii din județ care ne solicită ajutor și sunt disperați și pentru că nu s-a intervenit de la nivel central pentru înlăturarea consecințelor provocate de seceta acută care a cuprins această zonă a țării în ultimii doi ani.
Am sperat că se va lua imediat o măsură având toate aceste informații la care am contribuit și noi. Dar vedem că seceta se adâncește, dezastrul devine din ce în ce mai mare, multe fântâni au secat sau sunt pe cale de a seca, cele mai multe culturi sunt deja compromise, iar animalele riscă să moară pentru că nu mai au apă.
Vă rugăm să aveți în vedere că lipsa măsurilor pentru combaterea efectelor devastatoare ale secetei din vara anului 2015 și vara anului 2016 afectează un segment activ al județului. Fermierii reprezintă unul dintre cele mai importante motoare economice ale județului nostru. Suntem un județ preponderent agricol, iar ceea ce se face în această zonă a țării în mare parte se datorează acestor fermieri. Lipsa de reacție a Guvernului și nerealizarea forajelor de mare adâncime lovesc în segmentul cel mai productiv al județului Botoșani. Astfel, sunt afectați cei care își câștigă în mod cinstit pâinea și care prin munca lor contribuie la dezvoltarea județului. Abandonarea lor de către Guvern înseamnă subminarea potențialului economic al județului nostru.
Domnule prim-ministru având în vedere argumentele și informațiile prezentate mai sus vă rugăm să interveniți de urgență prin adoptarea unei hotărâri de guvern pentru alocarea de fonduri privind executarea de foraje de mare adâncime pe raza celor 59 de localități din județul Botoșani afectate de seceta pedologică severă din ultima perioadă. În lipsa unor astfel de măsuri, o mare parte a județului Botoșani risca sa ramana fara apa pentru consum propriu, pentru animale și nu in ultimul rand pentru irigarea culturilor agricole.” a declarat Doina Fedorovici.
Vezi și: Seceta lovește crunt la Botoșani: Se bate lumea pentru o găleată de apă
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024