Cu gândul. Evident că ședința de Consiliu Local de luni, 25 ianuarie nu putea fi parcursă și fără o serie de ironii.
La seria interpelărilor care în general durează vreo două ore ”datorită” abonaților care au diverse probleme de ridicat, s-a înscris și fostul viceprimar Cătălin Alexa.
El a mulțumit pentru sacoșa primită la ultima ședință din decembrie, în preajma sărbătorilor de iarnă, alături de colegii consilieri. A primit Cătălin Alexa și-o agendă cu care l-a ironizat pe primar.
”Îi mulțumesc dlui primar pentru agenda frumoasă pe care mi-a dat-o cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în care ne informează în limba italiană distanțele dintre orașele din Italia, care sunt sărbătorile catolice ș.a.m.d. Totul în italiană. Mi-aș dori să fim asemenea unui oraș similar din Italia” – Cătălin Alexa, consilier local PNL.
Cel vizat, Ovidiu Portariuc, nu i-a răspuns la intervenție. (G.E.)
Două restaurante din Botoșani, verificate de polițiști înainte de 8 martie
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Controale ale inspectorilor școlari în toate unitățile de învățământ din Botoșani: MOTIVUL
Oana Sava
Mar 10, 2025
Concursuri cu repetiție pentru trei posturi de medici, se oferă locuințe de serviciu
Oana Sava
Mar 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile