Una dintre formațiunile politice care încă nu știe dacă și poate depune candidaturile pentru alegerile din data de 5 iunie 2016 este Filiala Județeană a Partidului România Mare (PRM) Botoșani.
Reprezentanții acestui partid au început să se intereseze la Biroul Electoral de Circumscripție Municipală dacă mai pot participa la procesul electoral, după ce o instanță din capitală a decis radierea PRM din registrul partidelor politice.
”Este o problemă cu Partidul România Mare. Ce se întâmplă cu această formațiune politică, mai există sau nu. Și noi așteptăm de la Biroul Electoral Central să ni se trimită listele cu partidele și însemnele electorale”
Adrian Toporăscu, președintele BECM Botoșani
La nivel național, această decizie a fost luată după ce PRM nu și-a îndeplinit obligația de a desfășura un congres în termenul legal ce a survenit în urma decesului lui Corneliu Vadim Tudor.
”Există o hotărâre prin care s-a constatat radierea PRM pentru că nu au făcut un congres pentru schimbarea organului de conducere după decesul fostului președinte. Am fost contactat de un fost lider local al partidului și nu am știut ce să spun, i-am transmis să aștepte decizia BEC. E adevărat că trebuie făcute aceste liste de susținători”
Adrian Toporăscu, președintele BECM Botoșani
PRM-iștii de la Botoșani ar fi dorit să știe dacă semnăturile pe care le-au strâns deja mai sunt valabile și dacă este nevoie de altele noi în condițiile în care termenul de depunere al candidaturilor expiră peste două săptămâni de zile.
La Botoșani numărul de locuitori ai municipiului este de 101.615 persoane, la care se adaugă 129 de rezidenți și reiese un total de 101.744 de cetățeni. Legislația electorală prevede ca fiecare candidatură să fie însoțită de o listă de semnături de susținere calculat la 1% din numărul de locuitori. Ceea ce înseamnă 1.018 semnături. (G.E.)
Ultrașii Petrolului furioși după înfrângerea cu Botoșaniul: Jucătorii „aliniați” și mustrați
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
ȘOCANT: Un tânăr și-a decapitat mama, polițiștii au găsit-o într-o baltă de sânge
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Aparatură medicală donată de o companie pentru copiii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Familii, la un pas să rămână pe drumuri: Pompierii chemați rapid
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Două case salvate de pompieri din calea flăcărilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile