Renumitul tei al poetului nepereche de la Iași și-a găsit corespondentul la Botoșani.
Nu este atât de falnic, dar localnicii spun că a fost, la rândul său, contemporan cu poetul. Mai precis, este vorba despre un păr care şi astăzi rodeşte într-un sat fantomatic, locuit de numai doi bătrâni.
Unul dintre cei mai faimoşi arbori din România se află în Parcul Copou din Municipiul Iaşi. Este numit ”Teiul lui Eminescu” şi este protejat ca un ”martor” preţios al existenţei poetului“. În judeţul Botoşani, deşi mult mai puţin faimos decât teiul din Copou, mai există un arbore despre care oamenii locului spun că ar fi fost contemporan cu Eminescu.
Este vorba despre un păr care rodeşte şi astăzi pere sălbatice, în curtea unui ţăran din satul ”Mihai Eminescu”, comuna Gorbăneşti. ”
Părul lui Eminescu” de la Botoşani este înconjurat de numeroase legende legate de marele poet şi trăieşte nestingherit, mai ales că satul care poartă numele lui Eminescu, abandonat de localnici, este înghiţit tot mai mult de natură.
La aproximativ 40 de kilometri de municipiul Botoşani, în comuna Gorbăneşti, se află un cătun care poartă numele poetului Mihai Eminescu. Astăzi este însă doar o localitate-fantomă, care nici măcar nu mai apare pe hartă. De altfel orice călător ajunge din întâmplare pe drumurile practic inaccesibile în timpul iernii şi a ploilor abundente ar crede că a intrat într-o pădure şi nicidecum într-un sat. Şi asta fiindcă natura a înghiţit aproape cu totul cătunul abandonat. Au mai rămas doar câteva case, dintre care numai două locuite.
În mijlocul satului, însă se mai vede parcul, cu un bust al poetului Mihai Eminescu. Singurii oameni care mai trăiesc în acest colţ uitat de lume sunt moş Gheorghe Cojocaru, de 91 de ani, şi Vasilică Traian, de 80 de ani. La moş Gheorghe stă perioade îndelungate de timp, fiul său Stelică. Această localitate fantomatică nu se numeşte întâmplător ”Mihai Eminescu”.
Aici sunt păstrate, din generaţie în generaţie, numeroase poveşti despre marele poet, dar, în plus, există şi un copac care ar fi fost ”martor” al peregrinărilor lui Eminescu prin satul care-i poartă astăzi numele.
Pe vremuri se numea Vârnăvoaia şi se afla pe drumul ce duce la Durneşti, un alt sat unde căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, administra o serie de moşii. Oamenii locului spun că Eminescu petrecea mai ales în anii facultăţii, în perioada vacanţelor, şi câte o săptămână în acest cătun. Şi asta fiindcă acum 130 de ani pe locul caselor din chirpici abandonate, din fosta Vârnăvoaia, se aflau pământurile moşierului Constantin Stamatopol. Iar între moşierul Stamatopol şi tatăl lui Eminescu se legase o prietenie strânsă, scrie Adevărul
Eminescu şi iubirea sa secretă de la Gorbăneşti Moş Cojocaru şi fiul său, Stelică, se laudă că ştiu bine motivul pentru care Eminescu a venit în anii facultăţii, în mod repetat, la moşiile lui Stamatopol. Ambii dau asigurări că au aflat ”din sursă sigură”. Mai precis, de la tatăl socrului lui moş Gheorghe Cojocaru. Se numea Gheorghe Scutaru şi era administrator moşieresc, omul de încredere al lui Constantin Stamatopol. Acesta l-a văzut cu ochii lui pe poet la Vârnăvoaia şi a povestit totul lui moş Cojocaru. Mai precis, Gheorge Scutaru povestea că boierul Stamatopol avea două fete foarte frumoase, Lucica şi Virginia.
De una dintre ele, Eminescu s-ar fi îndrăgostit iremediabil. ”
„Lui Mihai Eminescu îi plăcea de una dintre fetele boierului Stamatopol. Era îndrăgostit tare de ea. Venea aici vara, în vacanţă, era student şi îl invita la masă boierul Stamatopol, mai ales că era prieten cu taică-său. Eminescu, îmi spunea tatăl socrului meu, se plimba cu fetele pe sub copaci şi stăteau de vorbă”,
spune moş Cojocaru
Click AICI pentru continuarea articolului
