Puţini şi l-ar fi imaginat pe Eminescu făcând altceva decât literatură şi gazetărie.
Poetul Mihai Eminescu, cunoscut pentru geniul său în domeniul literaturii, avea multe pasiuni care nu aveau legătură cu arta. Puţini ştiu, de exemplu, că Eminescu era pasionat de mecanică, medicină legală sau fizică. Mai mult decât atât, se vorbeşte de transpunerea matematicii în versurile sale.Şi mai puţini şi l-ar putea imagina pe Eminescu rezolvând probleme, transcriind formule matematice şi mai mult decât atât chiar şă-şi construiască poeziile cu ajutorul lor.
Ei bine, genialul poet era pasionat, aşa cum arată mărturiile vremii, de ştiinţele exacte şi de medicină. Sunt specialişti care au demonstrat inclusiv că o parte a poeziilor compuse de Eminescu folosesc principii, calcule şi formule matematice. ”Egalitatea nu există decât în matematică” Această constatare îi aparţine poetului Mihai Eminescu, care aşa cum arată şi lucrarea „Operele lui Mihai Eminescu”, sub îngrijirea lui Petru Creţia şi Dimitrie Vatamaniuc, partea numită Fragmentarium, era preocupat de ştiinţele exacte. Sunt numeroase referiri la domeniul matematic, Eminescu nu se oprea doar la exerciţii ci şi teoretiza ca un adevărat matematician.
”Orice mărime finită faţă cu infinitul este zero. De aceea sentimentul de adîncă nimicnicie care ne cuprinde faţă cu Universul (...). O mărime concretă adunată c-o mărime infinită dă o mărime infinită (...). O mărime concretă divizată printr-o mărime infinită dă zero”, sunt doat câteva dintre reflecţiile lui Eminescu în domeniul matematicii cuprinse într-un vast capitol numit ”Elemente de calcul diferenţial”. Un alt poem este „Teoria ecuaţiunii“, în care îmbină într-un mod uluitor concepte filosofice cu matematica şi chiar economia. ”Orice moment din viaţa universului e ecuaţiunea momentului următor(...)Nu cunoaştem decât raporturi dintre finit şi finit-ecuaţiunea(...)ecuaţiunea psihologică: lupta şi economia”, sunt câteva dintre constatările poetului în acestă secţiune. Specialiştii arată că poetul avea vaste cunoştinţe în domeniul matematicii. ”Poetului nu-i sunt străine nici fracţiile, „multiplicarea fracţiilor”, fracţii echivalente, operaţii cu fracţii.
El este preocupat de înţelegerea fenomenului matematic şi chiar a matematizării celor mai variate domenii ale activităţii umane.
Referindu-se la numărul 1 spune că „cine a zis 1 a zis toată seria infinită a numerelor”. Despre algebră spune că „Algebra n-a putut să se ivească decât după ce literele au fost descărcate de rolul de-a însemna numere concrete”, precizează profesorii Marcela Boncescu şi Marian Teler în articolul ”Matematica şi alte ştiinţe şi arte”.
Matematica în poezia lui Eminescu Totodată, profesorii şi specialiştii în matematică au descoperit o prezenţă a acestei ştiinţe exacte în versurile eminesciene. Cu geniul său, Eminescuar fi reuşit să găsească noi sensuri atât în matematică cât şi în literatură. ”Fiindcă este un domeniu atât de complex, poetul a fost capabil să găsească sensuri noi operaţiilor matematice şi să le adapteze unui alt cadru, cu totul diferit, în care cuvintele sale să aibă multe alte înţelesuri.
Astfel ne-a demonstrat că cele două se completează reciproc şi că uneori libertatea cuvintelor are nevoie de regulile matematice şi alteori stricteţea formulelor are nevoie de nonşalanţa figurilor de stil.”, scria profesoarele Mioara-Gabi Macrea şi Dorina Cismaş. Sunt opere eminesciene unde au fost identificate elemente matematice ca de exemplu în Scrisoarea I, Sărmanul Dionis, Scrisoarea a III a(”Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit”), Scrisoarea a V a („Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere”) dar şi Glossa. Alte principii şi elemente matematice au fost găsite şi în poeziile cu formă fixă scrise de Eminescu.
O altă pasiune secretă a poetului Mihai Eminescu a fost mecanica. La fel ca şi matematica o împleteşte într-o formă unică cu literatura. Poetul cunoaşte la perfecţie formule,calcule fizice şi principii complicate ” În manuscrisele eminesciene sunt relevate nume de oameni de ştiinţă precum Galilei, Newton, Watt sau Bernoulli, dar şi expresii matematice ale unor legi fizice şi observaţii fizice asupra calorimetriei, a căldurii corpurilor, a forţei centrifuge etc. În aceste însemnări, Mihai Eminescu folosea deseori modalităţi de expresie specifice poeziei sau ilustra o idee ştiinţifică într-o formă lirică”, preciza Inginerul Ovidiu Ţuţuianu în articolul ”Mihai Eminescu-Despre ştiinţă şi tehnică”.
Iată de exemplu ce spunea Eminescu, printre altele despre electricitate. „Există un negustor în natură: electricitatea, dar el nu ia nimic pentru sine. Ceea ce produce într-un loc,el restituie în alt loc integral.”, preciza poetul. Deşi era un tradiţionalist în multe dintre scrierile sale, în ceea ce priveşte mecanica, Eminescu era clar un progresist,existând dovezi că avea o pasiune aparte pentru tot felul de „maşinării”.
„O măsurătoare a gradului de cultură este dibăcia unui popor de a substitui forţei musculare agenţi naturali, de a creia şi întrebuinţa,maşini”, scria poetul. În general există mărturii care arată că Eminescu era pasionat de tot ceea ce însemna ştiinţă. „Încă de la Viena, el arătase interes pentru ştiinţe, îndeosebi pentru filosofie şi chimie, potrivit ziarului Adevărul.
Nevoia internă de unitate în explicarea universului împinsese pe acest spirit speculativ să caute abstracţiunile necesare în ştiinţe, la început în ştiinţele naturale, apoi în mecanică şi astronomie. În caiete groase cumpărate de la Leon Alcalay începuse să-şi facă însemnări după publicaţiuni ştiinţifice, să copieze, bunăoară, noţiuni despre plante după Schleiden sau observaţiuni fizice asupra caloriometriei, a căderii corpurilor, a legilor mişcării, forţei centrifuge”, preciza George Călinescu în ”Viaţa lui Mihai Eminescu”
Eminescu şi cadavrele Totodată, o altă pasiune mai puţin obişnuită a poetului era medicină legală. Încă din facultate era văzut la disecţii. „Asista adesea la cursul de medicină legală a doctorului Gatscher, urmărind cu interes disecţiile de cadavre bărbăteşti şi femeieşti, pe care numitul profesor le însoţea de minuţioasele examene şi aplicări ale tuturor organelor «de la creier până-n tălpi», precum şi la cursul de anatomie al lui Brucke”, adăuga Călinescu în aceeaşi lucrare.
