În fiecare an, la o săptămână după Paști, adică în lunea de după Duminica Tomei, oamenii pornesc spre cimitir. E Paștile Blajinilor.
Anul acesta, însă, porțile cimitirelor sunt ferecate, iar polițiștii păzesc cu strictețe ca nu cumva vreun creștin să se apropie de morminte.
Pentru prima dată în istoria ortodoxiei, între noi și cei răposați s-a strecurat perfid un intrus. Îi spunem distanțare socială. Sau izolare. Cert este că nimeni nu va mai merge la morminte, iar sărmanii nu vor mai avea parte de coșurile cu bunătăți din care se înfruptă an de an.
În fiecare an, îndeosebi în sate, dar și la oraș, de Paștile Blajinilor e forfotă mare în cimitire. Creștinii vin la mormintele rudelor plecate la cele veșnice. Gospodinele pregătesc din nou ouă roșii, pască și cozonac pentru a da de pomană pentru sufletele celor răposați.
Nu peste tot forfota are loc luni, ci sâmbătă, înainte de Duminica Tomei, numită în popor Sâmbăta Tomei.
Ziua de după Duminica Tomei nu este doar pentru rudele răposate, pentru a căror pomenire Biserica a rânduit întru pomenire sâmbetele sau Moșii de peste an.
Li se spune Blajini. Dacă sunt ai noștri. Sau Uitații, Neștiuții, Albii dacă numele lor s-au pierdut în curgerea strămoșilor comuni.
În dicționarul limbii române, blajini sunt cei blânzi, buni la inimă. În credința populară, bătrânii noștri au vorbit mereu despre ai ca despre ființele evlavioase care trăiesc departe, la marginea lumii, pe lângă apa Sâmbetei.
Se spune despre ei că susțin stâlpii pământului. Sau că, fără Blajini, lumea s-ar scufunda în haos.
Și pentru că sunt atât de departe de oameni, Blajinii nu știu niciodată când vin Paștile. Află doar atunci când văd plutind pe apă cojile de oră roșii pe care gospodinele le aruncă în Sâmbăta Mare, tocmai pentru a le vesti și lor că se apropie Învierea Domnului.
Bătrânii spun că aceste coji călătoresc zile bune pe ape și că ajung la Blajini cam la o săptămână după Înviere, în Duminica Tomei sau în lunea de după Duminica Tomei.
Se spune că principala preocupare a Blajinilor constă în rugăciunea pentru cei vii. De aceea nu sunt uitați și, o dată pe an, după Duminica Tomei, se împarte pomana și de sufletul lor.
Din credința populară aflăm că, în această zi, în Botoșani, bătrânii dădeau de-a dura ouă roșii în amintirea Blajinilor. Iar în Bucovina, de pildă, se mânca la iarbă verde, unde multe firimituri erau lăsate să cadă pe pământ, întru pomenirea celor morți. Însă, în aproape toată țara, de Paștile Blajinilor, creștinii merg la cimitir pentru a da de pomană ouă roșii, pască și cozonac.
Cunoscut etnograf din Botoșani, având competențe atestate de Ministerul Culturii, Steliana Băltuță a studiat o viață credințele și obiceiurile populare. După cum a precizat pentru Botoșăneanul.ro, data la care sunt pomeniți Blajinii diferă de la o zonă la alta, fapt consemnat în studiile etnografice. Însă, cel mai adesea, Paștile Blajinilor este prăznuit în lunea de după Duminica Tomei.
”Se spune că, atunci când Blajinii au văzut cojile plutind pe apă, au știut că atunci este Paștile lor. Gospodinele strângeau aceste coji de ouă roșii, o parte le dădeau la găini, ca să facă ouă sănătoase, o parte le aruncau pe apă, ca să afle Blajinii că a venit Paștile”,
Steliana Băltuță, etnograf
(Steliana Băltuță, etnograf)
Nu întâmplător calea aleasă este apa. Curgerea, puritatea, forța sunt caracteristici pe care bătrânii noștri le-au cunoscut. În același timp, apa este și începutul vieții. Dar este și elementul care vine de acolo, de dedesubt, ca mesager al tărâmului Blajinilor.
Rămânând pe ”tărâmul apelor”, Steliana Băltuță s-a preocupat, de-a lungul timpului, și de tehnica folosită de țăranii noștri pentru a-și construi fântânile. De aceea, spune specialistul, comunicarea subterană a fost una diferită în cazul fântânilor cu tub și a celor cu piatră.
”Izvoarele vin de sub pământ și se mișcă liber. Acum avem altă situație, de când fântânile sunt construite cu tuburi și apa este nevoită să ocolească pentru că nu mai avea putere să treacă prin tub. Dar altfel era în cazul fântânilor construite de meșterii pietrari de altădată - și mai avem astăzi la Măgura, la Ibănești, spre Rădeni, unde exista piatră... Aceste fântâni din piatră captează mai bine izvoarele, apa țâșnește printre pietre. Când au fost construite din tuburi, apele au fost nevoite să ocolească. Aceste ape subterane se spune că fac legătura dintre noi, ce de aici, și Blajini... Apele circulând în subteran, ei, Blajinii, ieșeau odată cu apele. Și vedeau cojile de ou și știau că este Paștile lor”,
Steliana Băltuță, etnograf
Cine sunt, așadar, Blajinii? Este vorba despre cei care au fost buni la suflet, liniștiți, blajini, ne spune Steliana Băltuță.
”Ei se roagă pentru noi. Termenul este de proveniență slavă. Blajinii sunt liniștiți, nu știu de viața tumultoasă de deasupra pământului. Și în legendele noastre aflăm despre viața subpământeană, una liniștită, în timp ce cea zbuciumată este deasupra. Ei locuind dedesubt și văzând pe ape cojile primesc cu recunoștință mesajele…”.
Paștile Blajinilor de ieri și de azi. Se mai păstrează în prezent aceste simboluri în comunitățile rurale, în special? Ce făceau gospodinele de altădată?
”Da, oamenii conștientizau pe vremuri această sărbătoare. Treptat s-a mai pierdut, dar sunt încă multe comunități care au păstrat obiceiurile. Sunt persoane care merg la cimitir. În satele în care am fost eu oamenii mergeau la cimitir pentru a da de sufletul celor trecuți dincolo, să ajungă și la cei cărora nimeni nu avea ce să le ducă de-a lungul anului. Îi numeau Blajini, adică cei plecați dincolo, care poartă cu ei o liniște interioară, diferită de cea zbuciumată a părții de deasupra pământului”,
Steliana Băltuță, etnograf
În noaptea de Înviere, cimitirele strălucesc de luminițe. Fiecare familie aprinde o lumânare la mormintele celor cunoscuți, plecați la cele veșnice.
Se spune, însă, că de Paștile Blajinilor mergem și la cei fără nume, la cei neștiuți. O credință pe care o regăsim și la Botoșani, mai ales atunci când ne gândim la strămoșii comuni, ai tuturor celor care viețuim astăzi în pace și datorită lor, soldaților din gropile comune sau cei înmormântați în pământ străin. De aceea, adaugă etnograful, și preotul spune: ”pomenește, Doamne, pe cei căzuți pe câmpurile de luptă”, pe care nimeni nu prea îi mai pomenește.
Ne mai amintim, în această zi, și de copiii care au murit imediat după naștere și nu au fost botezați. Suflete nevinovate care au urcat la cer înainte de a primi un nume.
”Da, am întâlnit în studii, de Paștile Blajinilor sunt pomeniți și copiii fără nume, care au murit imediat după naștere. Ne gândim la sufletele celor care au plecat din lumea asta. Moartea a intervenit fără voia lor sau fără voia celor care i-au născut, a mamelor. Au fost și momente în istorie cu molime grele, au murit copii în aceeași perioadă, și cu siguranță vorbim despre vremuri cu molime care au secerat vieți de copii imediat după naștere”,
Steliana Băltuță, etnograf
Copii nenumiți, soldați răpuși pe câmpuri neștiute, creștini evlavioși, rugători pentru cei vii. Neștiuții, Uitații, Albii…
Ei au devenit Blajinii noștri, pentru care într-o zi din an ne rugăm și care vin către noi chemați de cojile de ouă roșii plutind pe Apa Sâmbetei.
Din păcate, vremurile pe care le străbatem pun barieră mai puternică decât orice credință. În aceste zile, porțile cimitirelor sunt ferecate și păzite de polițiști și jandarmi pentru ca nimeni să nu pătrundă către morminte.
Un fapt pe care creștinătatea nu l-a mai trăit.
.jpg)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
