Programat spre a fi închis la finele acestei luni, patinoarul care a fost amenajat în Centrul Istoric al municipiului va mai rămâne deschis pentru iubitorii de sport pe patine şi care provin cu precădere din rândul copiilor.
Viceprimarul Cosmin Andrei anunţase săptămâna trecută că ia în calcul închiderea patinoarului din cauza încasărilor extrem de reduse şi care în medie ajungeau să fie de 200 de lei pe zi. Astfel costurile cu întreţinerea suprafeţei de gheaţă se mai erau justificate. Luni, 27 ianuarie 2014 s-a revenit la această măsură.
„Am luat decizia păstrării patinoarului până la terminarea vacanţei inter-semestriale, adică până pe data de 9 februarie pentru ca şi pe perioada vacanţei copiii să se poată bucura de acest sport pe gheaţă”, a declarat
Cosmin Andrei.
Aceasta ar fi fost a doua tentativă de închidere a patinoarului după ce, primul termen a fost 19 ianuarie iar cel de-al doilea 31 din luna în curs. Tot patinoarul a fost motivul pentru care relaţia dintre viceprimarul Cosmin Andrei şi directorul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement, Eugen Turcanu, a devenit mai tensionată.
(G.E.)
CITEŞTE:
Eugen Ţurcanu: Las patinoarul, dar închid Sala Polivalentă
[[banner]]