Festivalul Floare Albastră desfăşurat week-end – ul precedent la Memorialul Ipoteşti şi care a intrat inclusiv în atenţia presei naţionale, a stârnit discuţii şi la Consiliul Judeţean Botoşani. Cum manifestarea s-a desfăşurat în amfiteatrul Centrului de Studii Mihai Eminescu, instituţie subordonată şi finanţată de CJ Botoşani, în şedinţa de joi unul dintre consilierii judeţeni a solicitat explicaţii pentru ce s-a întâmplat acolo.
„Manifestare îndoielnică şi de prost gust”
Dorin Ciuştea a arătat că acţiunea de săptămâna trecută, la care
Memorialul Ipoteşti a fost partener al
Primăriei Mihai Eminescu, nu este inclusă în programul cultural al instituţiei. Totodată, a subliniat că organizarea unor concursuri de miss şi mister cu tineri defilând în chiloţi pe scenă nu cadrează cu statutul unui centru de studii de asemenea anvergură.
„Vreau să-mi manifest şi eu indignarea legat de caracterul îndoielnic al acestei manifestări, mai ales că a fost încălcat şi regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei în sensul că instituţia are un program de activitate, are nişte parteneriate în ceea ce priveşte programul respectiv şi această manifestare nu se regăseşte în ceea ce şi-a propus managerul de acolo să facă pentru acest an. Aş vrea să ştiu cine a dat aprobarea ca această manifestare îndoielnică şi de prost gust să se desfăşoare la Casa Memorială Mihai Eminescu”, a afirmat
Dorin Ciuştea.
„N-am fost să dansez acolo”
Preşedintele Consiliului Judeţean i-a răspuns consilierului că festivalul nu reprezintă o noutate pentru
Memorialul Ipoteşti.
„Zilele Comunei Mihai Eminescu se organizează de opt ani de zile în colaborare cu Memorialul Ipoteşti, nu este prima dată când se organizează aceste zile la Memorialul Ipoteşti. Dacă vreţi să ştiţi cine a dat aprobare, ei au un parteneriat între Memorial şi comună. Nu este prima ediţie, nu este nici ultima ediţie, este a opta ediţie. Cine a cântat, cine a dansat, asta este deja... o să explice conducerea Memorialului Ipoteşti pentru că nici eu n-am fost să dansez acolo, nici eu, nici vicepreşedintele care coordonează activitatea”, a afirmat
Florin Ţurcanu.
"Să o facă pe tăpşanul domniei sale"
Răspunsul nu l-a mulţumit deloc pe consilierul PP-DD, ba dimpotrivă, a avut darul de a-l enerva.
„Dacă d-na Aneta doreşte să vizioneze chiloţii tinerilor din comuna Mihai Eminescu, poate să o facă pe tăpşanul domniei sale şi nu la Memorialul Mihai Eminescu”, a replicat
Dorin Ciuştea, referindu-se la
Aneta Gireadă, primar de Mihai Eminescu.
Deşi era prezent în sală, şefii CJ Botoşani nu i-au dat cuvântul lui Miluţă Jâjâie, directorul Memporialului Ipoteşti, cel care de altfel a făcut parte şi din juriul concursurilor de miss şi mister.
Festivalul Floare Albastră a avut şase ediţii, fiind organizat de
Primăria Mihai Eminescu în parteneriat cu
Memorialul Ipoteşti.
VEZI ŞI:
Scandal naţional de la chiloţii Andreei Bălan la Ipoteşti; Ion Cristoiu : Putea să fie şi porno - VIDEO
Concurs de mister cu băieţi în chiloţi în casa lui Eminescu – VIDEO & GALERIE FOTO