Patriarhul Daniel a fost impresionat de colindul micilor vestitori din Vorona Mare.
Grupuri de colindători au sosit pe 20 decembrie 2019 la Reşedinţa Patriarhală, pentru a vesti Naşterea Domnului. Aceştia au fost primiţi, în Salonul Sfinţilor Români al reşedinţei, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a apreciat atât frumuseţea şi diversitatea colindelor, cât şi ale costumelor populare tradiţionale.
Printre cei care au dus vestea Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos la Reședința Patriarhală a fost și Corul „Simplu” din Vorona Mare, județul Botoşani, condus de pr. Olivian Sandu.
„Suntem bucuroşi că aţi dedicat o colindă şi celor care au suferit în închisorile comuniste şi care au simţit prezenţa lui Hristos în celulă, Hristos cel răstignit, Care, însă, a biruit păcatul şi moartea prin Înviere. Vă felicităm şi ne bucurăm că v-am ascultat aici la Bucureşti”, le-a spus Patriarhul României colindătorilor din Vorona.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Scandal monstru în Centrul Vechi, șapte persoane au fost amendate
Oana Sava
Mar 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile