Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani a desfăşurat in perioada aprilie – decembrie 2016 acţiunea de verificare a angajatorilor privind respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor în unităţile din domeniile producţiei energiei electrice verzi, parcurile fotovoltaice, al colectării, tratării şi al recuperării materialelor din deşeuri, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.
In acest sens au fost întreprinse următoarele acţiuni:
- Sesiuni de conştientizare organizate în perioada aprilie – iunie 2016 la nivelul inspectoratului, pentru principalii actori din acest domeniu al locurilor de muncă verzi, la care au participat un număr de 18 angajatori sau reprezentanţi ai acestora;
- Activităţi de control în perioada iulie – septembrie 2016 privind verificarea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea lucrătorilor la un număr de 14 unităţi cu un număr de 527 salariaţi din aceste domenii, fiind identificate un număr de 39 deficienţe pentru care au fost dispuse 39 de măsuri de remediere, fiind aplicate un număr de 39 sancţiuni contravenţionale din care o amendă în valoare de 2000 lei şi 38 avertismente;
- Activităţi de control in perioada octombrie – noiembrie 2016 privind verificarea în teren a realizării măsurilor dispuse în controalele efectuate în perioada iulie – septembrie 2016, fiind efectuate 13 controale in care s-a constatat că angajatorii au dus la îndeplinire măsurile dispuse de către inspectorii de muncă la termenele stabilite de aceştia.
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024