Se solicită reluarea activităților de comercializare desfășurate în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni.
Potrivit YesComment, compania de consultanță imobiliară CBRE a transmis reprezentaților Guvernului României o scrisoare deschisă, semnată de companiile Arena City Center, Băneasa Development, Ceetrus Romania, CPI, Immofinanz România, Iulius Grup, NEPI Rockcastle, ParkLake Shopping Center şi Veranda Asset Management. Aceste companii dețin în România un număr cumulat de 52 de proiecte, cu peste 4 600 de magazine.
Prin această scrisoare, se solicită reluarea activităților de comercializare desfășurate în cadrul centrelor comerciale de mari dimensiuni. Ei estimează că pierderile acumulate de firme se ridică la aproximativ 750 de milioane de euro şi că un număr de aproape 90 000 de angajaţi sunt afectaţi:
„Numai la nivelul încasărilor, aceste măsuri au atras deja pierderi de aproximativ 750 de milioane de euro pentru operatorii economici afectaţi. Pe plan social, estimam că aproximativ 89 000 de angajaţi sunt afectaţi direct sau indirect având contractele de muncă suspendate. Numărul total al persoanelor afectate este însă mult mai mare având în vedere că au fost impactate toate celelalte activităţi aferente operaţiunilor comercianţilor afectaţi, de la producţie, distribuţie, operaţiuni auxiliare, furnizori, contractori, finanţatori etc.” susține Luiza Moraru, Head of Property Management, CEE, CBRE.
În scrisoarea menționată, proprietarii mall-urilor aduc ca argument și faptul că, în mai multe state, mall-urile au fost deja redeschise în ultimele săptămâni:
„În cursul ultimelor săptămâni, celelalte ţări din Centrul şi Estul Europei, cu rate de infecţie similare sau chiar mai mari, precum Austria, Cehia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Slovacia, au dispus deja reluarea activităţilor de comercializare din cadrul centrelor comerciale. Credem că este foarte important ca şi România să dea un semnal pozitiv şi optimist investitorilor externi în acest sens“.
Proprietarii se arată deschişi să colaboreze activ cu autorităţile pentru a identifica împreună soluţii adecvate de prevenţie și anunță că sunt pregătiți să implementeze aceste măsuri cu deplin profesionalism, astfel încât spaţiile comerciale să corespundă tuturor cerinţelor, din punct de vedere sanitar.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024