Criza de personal calificat îi determină pe patronii din Botoșani să ia în calcul să aducă muncitori din străinătate.
Mai multe domenii de activitate sunt afectate de lipsa muncitorilor calificați, iar printre acestea se află și service-urile auto.
Este cazul unei familii din Botoșani, soț și soție. Cei doi se ocupă de service-ul pe care îl dețin și iau acum în calcul să angajeze personal din străinătate, după cum a scris femeia pe Facebook.
"Sunt din Botoșani și aș dori vă rog o recomandare. Dețin împreună cu soțul meu un service auto, iar în momentul de față mă confrunt cu o problemă, și anume, deficit de mecanici auto. Mă gândesc să încerc să aduc din altă țară. Vă rog dacă se poate să-mi recomandați o firmă cu care ați mai colaborat în acest sens deoarece pe piață sunt destul de multe firme de plasare a forței de muncă și nu aș ști pe care să o aleg", a scris femeia pe Grupul antreprenorilor din România.
"Activez în acest domeniu din 2017, soțul meu este non stop printre ei, am încercat să fim mereu cu toții foarte uniți și DA, i-am respectat și plătit foarte bine. Unii s-au dus pe cont propriu, iar alții, cei mai mulți sunt neserioși. Cei care sunt în domeniu cu siguranță știu despre ce vorbesc eu. Voi contacta firmele pe care mi le-ați recomandat. Este foarte simplu să-ți dai cu părerea, însă la sfârșit tot eu plătesc cărți de muncă, taxele la stat și toate cele. Recomand celor care cred că e atât de simplu și că noi patronii vrem totul moca, să ne arate dumnealor cum e corect și bine. I-am plătit și îi plătesc foarte bine. Problema este că nu se mai găsesc mecanici cu adevărat. Eu nu caut amatori. Am mecanici, bărbați foarte serioși și dedicați meseriei, dar în rest găsesc doar amatori. Am recurs la această variantă nu ca să-i plătesc mai puțin, ci ca să-și facă treaba cu seriozitate. Din experiența altora am văzut că se poate și că unii sunt chiar harnici", a precizat femeia în comentarii.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024