Comisarii de la Garda de Mediu Botoșani s-au aflat, timp de două zile, alături de pompieri la depozitul ecologic de la Stăuceni unde a izbucnit un incendiu de amploare care a fost lichidat după aproape 24 de ore.
După ce pericolul a fost îndepărtat, în cursul zilei de luni, 16 septembrie, comisarii au revenit cu o acțiune de control.
În urma verificărilor de pe amplasamentul de la rampa ecologică de depozitare deșeuri de la Stăuceni, comisarii de la Garda de Mediu Botoșani au aplicat trei sancțiuni contravenționale operatorului sucevean, societatea Diasil.
Una în valoare de 90.000 de lei, o a doua de 40.000 de lei și un avertisment.
Mai mult, controalele comisarilor de la Garda de Mediu au scos la iveală mai multe nereguli grave din partea celor de la Diasil care ar fi putut preîntâmpina incendiul de amploare care a avut loc sâmbătă, 14 septembrie 2019.
„Prima sancțiune a fost pentru că nu s-au asigurat condițiile necesare pentru ca astfel de incidente să nu se desfășoare pe amplasamente. Operatorul trebuia să-și ia toate condițiile de siguranță pentru ca incendiul să nu izbucnească”,
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani
De asemenea, potrivit comisarilor de la Garda de Mediu, incendiul de sâmbătă a fost de fapt un efect al altuia izbucnit marți, 10 septembrie 2019.
Atunci cei de la Diasil ar fi încercat să stingă focul cu forțe proprii.
„L-au stins cu forțe proprii, iar noi ca și instituție ne-am autosesizat, am fost la fața locului, am văzut cum s-a acționat iar a doua zi ne-au transmis procesul verbal de închidere a incendiului”,
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani
Avertismenul a fost aplicat pentru că societatea Diasil nu a respectat măsurile trasate de comisari la controale anterioare. În luna aprilie, cei de la Garda de Mediu le-au impus o serie de obligații prin care să fie eliminat tocmai riscul de producere a unor incendii.
În cazul în care aceste măsuri ar fi fost respectate, nu s-ar fi ajuns la incendiu de proporții care a avut loc sâmbătă, 14 septembrie 2019.
„Depozitul s-a reaprins având în vedere că nu respectă metodologia de depozitare a deșeurilor. Sunt foarte multe materiale reciclabile din depozitul menajer. Dânșii nu depozitează deșeurile colectate selectiv, acestea intră pe stația de sortare care funcționează cu intermitențe. Însă dacă deșeurile nu sunt selectate, se depozitează pe rampă. Într-adevăr cantitatea mare de plastic de pe rampă duce la izbucnirea de incendii”,
Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani
Potrivit conducerii Consiliului Județean Botoșani, în urma incidentului nu ar fi produse pagube majore la depozitul ecologic având în vedere că au ars tone de deșeuri. Iar dacă ar fi fost, acestea urmau să fie suportate de administratorul depozitului.
Sancțiunil contravenționale pot fi contestate în termen de 15 zile de la comunicarea oficială a proceselor verbale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024