Furnizorul judeţean de apă are o datorie de aproape 3 milioane de lei la societatea Elsaco. Aceasta pune în aplicare programul ISPA de înlocuire a reţelelor de apă şi canalizare, iar de la demararea programului Apa Grup nu a achitat taxa pe valoarea adăugată aferentă lucrărilor efectuate. „Mi-am blocat foarte mult cash-flow – ul ca să derulez lucrarea asta. Dacă nu plătesc TVA-ul pînă la sfîrşitul lunii ne oprim”, ne-a declarat Valeriu Iftime, directorul general al grupului „Elsaco”. Acesta susţine că de luni de zile este dus cu vorba în privinţa achitării datoriei şi că nu îşi mai poate permite să meargă mai departe în aceste condiţii, mai ales că i se opreşte şi 10% din contravaloarea lucrărilor efectuate drept garanţie de bună execuţie. „Dacă o socotesc pur matematic înnebunesc”, a mai spus Iftime. Potrivit acestuia, profitul maxim calculat pentru acest contract este de 10%, însă firma sa merge în pierdere din cauza tuturor acestor probleme.
Reprezentanţii Apa Grup recunosc debitul, dar nu îl pot achita. Ei au datorii şi mai mari, de circa 900.00 de euro la Hidroconstrucţia, firmă asociată la această investiţie cu societatea botoşăneană. Totodată, în contul aceleiaşi TVA s-au adunat debite de 800.000 de euro la Passavant din Germania, care lucrează la staţiile de tratare a apei şi de 250.000 de euro la consultantul Louisberger. Şefii unităţii furnizoare susţin că s-a adoptat deja un act normativ care prevede că statul va suporta TVA-ul aferent lucrărilor derulate prin ISPA, numai că sunt aşteptate normele metodologice. „Norocul nostru este că am dat peste nişte constructori foarte puternici care îşi permit să acopere din alte surse neîncasarea TVA-ului”, a afirmat Maricel Georgescu, director general SC Apa Grup SA.
Programul de reabilitare a reţelelor de apă se ridică la circa 40 de milioane de euro.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Artiști din Republica Moldova expun la Botoșani: CÂND are loc vernisajul
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile