Ministerul Educației a alocat fonduri județului Botoșani pentru finalizarea lucrărilor la patru unități de învățământ a căror construcție a fost demarată cu fonduri de la Banca Mondială, dar ulterior nu au mai fost finanțate, anunță senatorul Doina Federovici. Este vorba despre școlile cu clasele I-VIII Lunca, Albești, Dobârceni și Santa Mare.
Cu privire la reluarea investițiilor parlamentara PSD a purtat numeroase discuții cu autoritățile publice locale, dar și cu părinții copiilor care solicitau sprijin pentru finalizarea acestora, se arată într-un comunicat de presă.
În acesta se precizează că, știind în detaliu problema, senatorul botoșănean a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții Ministerului Educatiei care au fost convinși de necesitatea investitiilor. Au fost solicitate inclusiv ministrului educației, Mihai Cîmpeanu, termene exacte cu privire la stadiul proiectelor precizate mai sus, având în vedere că elevii învață în spații neadecvate și se dorește evitarea acestui lucru în anul școlar care urmează.
Răspunsul oficial nu a întârziat să apară și în acesta se precizează clar că amintitele patru unități școlare de învățământ au primit finanțare și vor fi finalizate.
“Răspunsul oficial este mai mult decât îmbucurător. Anul școlar 2014-2015 se încheie pentru cele patru comune sub cele mai bune auspicii, cu asigurarea din partea Ministerului Educației că toate eforturile vor fi canalizate pentru îmbunătățirea procesului de învățământ. Putem constata cu toții că ritmul investițiilor în școlile din județul Botoșani este unul bun și beneficiem din plin de sprijinul guvernului Ponta. Pentru cele patru școli mai sunt multe lucruri de făcut, dar am depășit ce a fost mai greu. În maxim un an sute de elevi vor învăța în școli complet noi”, a declarat senatorul PSD Doina Federovici.
Potrivit acesteia, procedurile de scoatere la licitație a execuției lucrărilor la unitățile de învățământ sus-menționate sunt în plină desfășurare, iar începerea lucrărilor este preconizată pentru toamna acestui an.
Fonduri pentru școlile din Albești și Dobârceni au fost alocate și în cursul anului trecut, însă constructorul a refuzat finalizarea investițiilor.
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024