Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a trei cetăţeni din Turkmenistan şi a unui cetăţean din Republica Moldova, permise de conducere ce s-au dovedit a fi false.
În data de 7 martie 2022, în jurul orei 10.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetăţean din Turkmenistan în vârstă de 26 de ani, şofer al unui autoturism înmatriculat în Ucraina.
La controlul de frontieră, cetăţeanul a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile A şi B, având imprimate datele și fotografia persoanei în cauză.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii au efectuat verificări specifice ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic şi nu este eliberat de vreo autoritate a vreunui stat, fiind fals.
Persoana în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere în urmă cu trei ani prin intermediul unei persoane necunoscute, plătindu-i suma de 350 de euro.
În acelaşi punct de trecere a frontierei, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, doi cetăţeni din Turkmenistan, în vârstă de 26, respectiv 25 de ani, şofer, respectiv pasager al unui autoturism înmatriculat în Ucraina.
La controlul de frontieră, cetăţeanul aflat la volan a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoria B, cu însemnele autorităţilor din Turkmenistan, având imprimate datele și fotografia persoanei în cauză. Şi pasagerul autoturismului a prezentat un permis de conducere valabil pentru categoriile A, B, C cu însemnele aceloraşi autorităţi.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, colegii noştri au efectuat verificări specifice ocazie cu care au stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic. Persoanele în cauză au declarat că au obţinut permisele de conducere în Turkmenistan plătind fiecare suma de 300 de dolari şi că ştiau despre permise că sunt false.
În data de 8 martie 2022, în jurul orei 20.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieşi din România, un cetăţean din Republica Moldova, pasager al unui autocar ce efectua o cursă regulată Cehia - Republica Moldova.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al bagajelor, ocazie cu care, asupra bărbatului a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, având imprimate datele de identificare şi fotografia persoanei în cauză. Şi de această dată, în urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals, instigare la fals material în înscrisuri oficiale respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024