O parte dintre șefii de instituții publice de la Botoșani vor intra în evaluare întrucât în următoarele luni le va expira mandatul.
Și ne referim la Ala Sainenco - directorul Memorialului Ipotești, Cornelia Viziteu - Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Liviu Andronic - Şcoala Populară de Arte „George Enescu” Botoşani și Dan Doboș - Orchestra Populară „Rapsozii Botoşanilor”.
Până la finalul anului 2020, celor patru le expiră mandatul ca atare, potrivit regulamentului, șefii acestor instituții de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean vor trebui evaluați.
Consilierii județeni se vor întâlni săptămâna aceasta în ședință ordinară și, printre altele, vor trebui să voteze și comisia de evaluare finală a managementului acestor instituții.
„Comisia de evaluare/soluţionare a contestaţiilor este constituită din specialişti în domeniu, desemnaţi de autoritatea competentă în funcţie de tipul instituţiei publice de cultură şi din reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Botoşani. Conform legislaţiei în domeniu, membrii comisiei de evaluare/soluţionare a contestaţiilor sunt numiţi prin hotărâre a Consiliului Judeţean Botoşani”,
se arată în proiectul de hotărâre.
În fiecare comisie se va afla și câte un specialist de la instituțiile de cultură din Suceava.
Evaluarea managementului aplicat de managerii instituţiilor publice de cultură reprezintă procedura prin care autoritatea verifică modul în care au fost realizate obligaţiile asumate prin contractul de management, în raport cu resursele financiare alocate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Demisii în cascadă în Parlament, Șoșoacă pierde 4 deputați și 2 senatori, unul este din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Dinozaurii în mărime naturală au ajuns la Botoșani
Gabriela Erdic
Feb 03, 2025
Prefectul Dan Nechifor a convocat ședință de urgență pentru câinii împușcați la Corlăteni
Gabriela Erdic
Feb 03, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile