Moartea lui Patrick Ekeng nu i-a scos pe oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal din amorţire. Deşi sindicatul fotbaliştilor profesionişti (AFAN) solicită schimbarea regulamentelor în privinţa asigurărilor şi a prezenţei doctorilor la stadion, LPF se opune cu încăpăţânare modificărilor, potrivit prosport.
Sâmbătă, 4 iunie, pe lângă acordarea primelor de calificare, pe ordinea de zi a Comitetului Executiv al FRF a fost introdus şi un punct referitor la modificarea legilor actuale, ca urmare a experienţei dure din cazul Ekeng. Înainte de şedinţă, AFAN a trimis Ligii un document în care se aflau propunerile de schimbare dorite de sindicat, propuneri care au scopul de a îmbunătăţi condiţiile de muncă şi siguranţa jucătorilor de fotbal.
Prima temă era cea a asigurărilor obligatorii. Articolul 38 din actualul Regulament de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF) prevede:
- jucătorii legitimaţi sunt obligaţi să posede asigurarea în caz de accidente în activitatea fotbalistică.
- să încheie, pentru sportivii lor legitimaţi, contracte de asigurare pentru risc de accident sau de deces, intervenit în cadrul competiţiilor sportive sau al pregătirii în vederea participării la competiţii. Costul asigurării este suportat integral de clubul la care sportivul este legitimat. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea solidară a clubului la care este legitimat sportivul şi a organizatorului competiţiei sportive oficiale care a acordat dreptul de legitimare a jucătorului respectiv, urmând ca acestea să suporte toate costurile legate de spitalizarea, îngrijirile medicale şi recuperarea sportivului sau, după caz, o despăgubire egală cu 3 salarii nete dar nu mai puţin de 10.000 de lei, acordată familiei jucătorului decedat. Pe scurt, AFAN vrea să oblige cluburile - şi nu jucătorii aşa cum se poate înţelege din actualul paragraf - să plătească asigurările, iar răspunderea pentru nerespectarea regulamentului să se împartă între cluburi şi LPF, entităţi care urmează apoi să suporte şi cheltuielile.
„Aşa cum am sesizat şi în trecut, este o problemă a costurilor. Nimic nu ne împiedică să impunem existenţa asigurărilor privind accidentele în activitatea fotbalistică (aşa cum este de altfel forma actuală a alineatului 12 din ROAF), însă asta este o chestiune care poate şi trebuie să fie negociată între părţi, la fel ca şi tipul asigurării”
Tot oficialii LPF anunţă AFAN că liga nu este de acord să-şi asume responsabilitatea pentru accidentele sau decesele survenite în Liga 1.
În finalul răspunsului pe această temă, LPF are o propunere curioasă pentru fotbaliştii din prima divizie. Atenţie la acest paragraf:
„Nimic nu-i împiedică pe jucători să-şi negocieze un salariu lunar cu 200 de euro mai mult pentru plata unei prime de asigurare la un asigurator privat. Haideţi să privim şi din acest punct de vedere lucrurile şi să înţelegem că împovărarea suplimentară a cluburilor cu aceste costuri reprezintă o imixtiune în negocierile pe care le poartă cu noii jucători dar şi o intervenţie nepermisă asupra bugetelor previzionate”
Practic, Liga împinge fotbaliştii să negocieze mai dur cu cluburile, deşi oficialii LPF cunosc foarte bine faptul că majoritatea jucătorilor este neplătită la timp. Totul într-o ligă în care cluburile primesc anual din drepturile TV 34,1 milioane de euro pe an, cu tot cu taxe.
Punctul doi propus de AFAN se referă la o situaţie incredibilă: deşi a trecut o lună de la moartea lui Ekeng, există cluburi în Liga 1 care nu au doctori şi care folosesc masorii pe post de cadru medical specializat! În discuţiile dintre sindicat şi ligă au fost invocate patru nume: FC Botoşani, CSU Craiova şi proaspăt retrogradatele ACS Poli şi Petrolul.
În acest moment, în ROAF există un paragraf conform căruia un meci de fotbal din România poate începe chiar dacă medicul echipei oaspete nu se află la stadion! AFAN a trimis ligii propunerea care obligă şi medicul echipei oaspete să participe la meci, o condiţie elementară pentru siguranţa fotbaliştilor.
„Apreciem că medicul delegat (cel de pe ambulanţa dotată corespunzător) şi medicul echipei gazdă sunt suficienţi pentru a garanta intervenţia rapidă şi utilă în cazul unor accidentări. Va trebui să avem în vedere şi consecinţele unei astfel de modificări regulamentare. Spre exemplu, dacă din orice motiv, medicul echipei oaspete nu reuşeşte să ajungă la meci, jocul nu începe şi se pierde prin forfait. Nu am vrea să avem jocuri pierdute la masa verde pentru că n-a venit medicul echipei oaspete în contextul în care la stadion erau ambulanţele echipate corespunzător şi medicul echipei gazdă. Trebuie analizate consecinţele”.
Practic, Liga pune interesele cluburilor aflate în situaţia inadmisibilă de a nu avea un doctor înaintea siguranţei corporale a fotbaliştilor! LPF apără pur şi simplu cluburile care nu au un medic pe bancă.
CITEȘTE: Medicii echipelor din Liga I chemați la un curs de resuscitare: Botoșani pe lista absenților
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile