FC Botoșani a intrat pe ultima sută de metri și își definitivează lotul înaintea debutului noului sezon.
Moldovenii sunt aproape să aducă 4 nume importante.
Hervin Ongenda (23 de ani) este un mijlocaș ofensiv cu zeci de meciuri la naționalele de tineret și juniori ale Franței. Cele mai multe la U16, unde a marcat 8 goluri. De-a lungul carierei a evoluat pentru PSG, Bastia, Zwolle și Murcia.
Ongenda era favoritul lui lui Laurent Blanc, în perioada petrecută de acesta pe banca celor de la PSG. L-a debutat în prima echipă la vârsta de doar 18 ani, iar presa din Hexagon îl considera un viitor star al naționalei Cocoșului Galic.
16
meciuri are Ongenda pentru prima echipă a lui PSG
"Este la noi în acest moment, se antrenează cu echipa. L-am ofertat, acum să vedem răspunsul lui. Așteptăm. Este în cantonament cu noi",
Cătălin Anton, președinte FC Botoșani, pentru gsp.ro
750.000 €
este cota lui Ongenda conform transfermarkt.de
Martin Fraisl, un portar austriac în vârstă de 25 de ani, e în probe la grupa botoșăneană. Cotat la 175.000 de euro pe transfermarkt.de, Fraisl așteaptă astăzi răspunsul final.
"Jucătorul vrea să rămână la noi. Decizia o va lua astăzi antrenorul cu portarii. E o opțiune serioasă pentru noi. A venit in probe, dar mai avem și alte soluții. Vedem ce va decide staff-ul tehnic",
Cătălin Anton, președinte FC Botoșani
DOUĂ MUTĂRI CA ȘI FĂCUTE
Andrei Pițian va semna cel târziu mâine contractul cu FC Botoșani. Închizătorul român revenise la Astra după împrumutul de un sezon la Apollon Limassol și pleacă spre Moldova. Fostul fotbalist al Pandurilor, cotat acum la 250.000 de euro pe transfermarkt.de, și-a dat acordul pentru transfer.
Marko Brekalo, atacant croat de 25 de ani, este în proporție de 90 la sută jucătorul lui FC Botoșani. Cotat la 250.000 de euro, a evoluat ultima data la HNK Sibenik. A mai jucat la Lokomotiva Zagreb sau NK Zelina. În sezonul trecut a marcat 5 goluri în 28 de meciuri în liga secundă din Croația.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024