Imaginile au fost surprinse în zona Capătului liniei 1, iar polițiștii i-au identificat și reținut pe cei patru tineri.
La data de 14 iunie 2024 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a patru tineri, cu vârstele cuprinse între 21 și 38 de ani, din municipiul Botoșani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.
În urma apariției în spațiul public a unor imagini, în care un grup de persoane, lovesc un tânăr, pe o stradă din municipiul Botoșani, au fost efectuate verificări, prilej cu care a fost stabilită identitatea persoanelor implicate.
Din cercetări, a reieșit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, cei patru tineri bănuiți de comiterea faptelor, în timp ce se aflau pe o stradă, din municipiul Botoșani, ar fi lovit victima, un tânăr de 21 de ani, cauzându-i suferințe fizice.
Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Ștefan Bănică Jr. vine la Botoșani într-un concert extraordinar
Gabriela Erdic
Jan 30, 2025
Sute de elevi s-au întâlnit astăzi cu jandarmii botoșăneni
Oana Sava
Jan 30, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 30, 2025
Amendă de 1.000 de lei pentru un botoșănean care și-a renovat apartamentul
Oana Sava
Jan 30, 2025
Polițiștii i-au învățat pe elevii dorohoieni că tăcerea doare
Oana Sava
Jan 30, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile