Frenezia pavelelor a cuprins şi al doilea municipiu al judeţului. Principala arteră a Dorohoiului este plină de gropi şi aproape necirculabilă, dar trotuarele acesteia sînt pavelate. Edilii au observat acest lucru şi s-au gîndit să rezolve şi problema carosabilului. Îl asfaltează? Ei da… Pun pavele.
Credit pentru asfaltare sau pentru pavelare?
În luna martie a acestui an Consiliul Local Dorohoi a aprobat contractarea unui credit de 3,9 milioane de lei, din care 3 milioane pentru reabilitarea bulevardului Victoriei, iar restul pentru lucrările de proiectare la 22 de străzi incluse într-un program cu finanţare europeană. Cel puţin o parte dintre aleşii locali au înţeles la acea dată că împrumutul se efectuează pentru asfaltarea străzii în cauză, lucru confirmat de altfel şi de mass-media. Spre sfîrşitul primăverii vine însă surpriza: municipalitatea nu mai asfaltează bulevardul cu pricina, ci vrea să pună pavele. Cum s-a ajuns la această soluţie nu este foarte clar, primarul susţine că a fost adoptată într-o şedinţă a Consiliului Local, unii consilieri din Opoziţia CL spun că ea este prevăzută în caietul de sarcini care nu a fost introdus în dezbaterea Consiliului tocmai pentru ca nu cumva aleşii să îi aducă modificări. Cert este însă că edilul şef Dorin Alexandrescu este unul dintre cei care doresc montarea de pavele în detrimentul asfaltării, asta în ciuda experienţei triste cu bulevardul Mihai Eminescu din Botoşani.
Trotuare „made in Symmetrica”
De ce se ţine însă morţiş la pavelare? Ei bine, se pare că răspunsul trebuie căutat undeva prin comuna Vereşti din judeţul Suceava, unde îşi are sediul SC Symmetrica SRL, societate specializată în fabricarea pavelelor. În 2008 Primăria Dorohoi, în ciuda faptului că bulevardul Victoriei era un adevărat coşmar pentru posesorii de maşini, scoate la licitaţie reabilitarea… trotuarelor aferente acestuia şi amenajarea unor locuri de parcare. Mai exact, s-a dorit pavelarea acestora şi s-au înscris două firme, Codin cu o ofertă de peste 2 milioane de lei şi Bianco Company cu 1,65 milioane de lei. SC Symmetrica SRL nu a participat, iar licitaţia s-a anulat. Unul din motive ar fi fost că a doua firmă ar fi avut o ofertă nerealistă. În luna iunie a anului precedent municipalitatea dorohoiană mai scoate o dată la licitaţie modernizarea trotuarelor. De această dată se prezintă SC Symmetrica SRL Vereşti, care cîştigă licitaţia cu 1,1 milioane de lei, fără TVA, criteriul determinant fiind conform anunţului de atribuire „preţul cel mai scăzut”, cu care a devansat celelalte şase firme participante. Chestia cu preţul a ţinut însă doar cît să se atribuie contractul şi puţin după. Cum se întîmplă de atîtea ori în astfel de situaţii, pe parcurs „se descoperă” că mai sunt necesare ceva lucrări. În consecinţă, Primăria Dorohoi scoate la licitaţie lucrări suplimentare. Se prezintă o singură societate, aţi ghicit SC Symmetrica SRL, care vine cu o ofertă aproape similară cu valoarea estimată a lucrărilor. Astfel, municipalitatea a preconizat că acestea ar costa 555.000 lei, iar societatea din Vereşti s-a angajat să facă lucrarea cu 546.054 lei. Astfel, în final s-a ajuns ca trotuarele şi locurile de parcare să coste în realitate 1,64 milioane lei, adică tot atît cît a ofertat iniţial Bianco Company, dar care a fost descalificată.
Toate drumurile duc la Vereşti
În luna mai a acestui an municipalitatea dorohoiană a scos la licitaţie şi reabilitarea bulevardului Victoriei, adică a carosabilului propriu-zis. Una din condiţiile principale de participare, care elimină practic orice posibil concurent din Botoşani şi netezeşte astfel drumul pentru SC Symmetrica SRL, o reprezintă cerinţa ca participanţii să fi executat în trecut lucrări similare de minim 3 – 3,94 milioane de lei. Ori pentru firmele din judeţ acest lucru este aproape imposibil atît timp cît, în afara municipalităţii botoşănene, nici o alta din judeţ nu a mai cheltuit atîţia bani pe o pavelare. În plus, singura lucrare publică de anvergură, cea de pe bulevardul Mihai Eminescu din Botoşani, a fost executată de o firmă din Iaşi. Ciudat lucru însă, condiţia este îndeplinită tocmai de SC Symmetrica SRL Vereşti. În luna august a anului trecut aceasta a cîştigat o licitaţie pentru lucrări de îmbrăcare a trotuarelor în municipiul Suceava. Culmea, valoarea contractului a fost de 3,6 milioane de lei, adică se înscrie de minune între limitele solicitate de Primăria Dorohoi. Mai mult, dacă pentru trotuare preţul a fost criteriul determinant, de această dată el contează în proporţie de doar 60%, în timp ce componenta tehnică va conta 40%. Există în Botoşani vreun mare producător de pavele? Nu! Şi uite aşa un eventual doritor din Botoşani pleacă cu un handicap de 40%, lucru care nu se poate spune şi despre SC Symmetrica SRL, firmă specializată în domeniu.
Plombare înainte de pavelare
Incredibil este că deşi luni 7 iunie expiră termenul pentru primirea ofertelor, ceea ce înseamnă că demararea lucrărilor este aproape, Primăria s-a apucat de plombat bulevardul Victoriei. Luni şi luni de zile acesta a stat în gropi fără să se fi intervenit. Acum, înainte de a fi pavelat, se începe turnarea a ceva asfalt. „Doar eu nu am să ţin oamenii în gropi pînă începe pavelarea”, spune primarul de Dorohoi.
„Dacă Symmetrica făcea chirpici, puneam chirpici”
Consilierul local PNL Nelu Ciornei este convins că totul este aranjat pentru SC Symmetrica SRL. „Dacă Symmetrica făcea chirpici, puneam chirpici”, a afirmat el. Potrivit acestuia, „Nord Proiect” ar fi făcut un studiu din care reiese că pavelarea costă mai scump cu 250.000 de lei decît asfaltarea, însă acest lucru nu l-a făcut pe primar să renunţe la soluţia menţionată. „Omul acesta (primarul – n.r.) face abuz împotriva interesului public. Îmi manifest împotrivirea asupra modului în care s-a scos la licitaţie acest obiectiv şi consider că este un abuz în serviciu împotriva cetăţenilor municipiului Dorohoi şi îmi rezerv toate drepturile să fac demersurile legale pentru a preveni acest abuz”, a afirmat Nelu Ciornei.
Primarul de Dorohoi: pavelarea bulevardului conferă „nobleţe”
Pentru primar lucrurile sunt clare: totul reprezintă o luptă politică. „Ei (consilierii din Opoziţia CL – n.r.) fac acest lucru ca să nu fac eu ceva util, bulevardul să stea în gropi, iar eu să îmi pierd din popularitate”, ne-a spus Dorin Alexandrescu.Cel puţin declarativ acesta este dispus să renunţe la pavelare. „Eu am spus că sunt dispus să opresc această lucrare dacă specialiştii spun că sunt costuri mai mici mici”, a afirmat edilul şef de Dorohoi. Tot el a adăugat, „dar aş ţine la un astfel de tip de lucrare” pentru că, în opinia sa, ar da o anumită notă de „nobleţe” celei mai circulate artere din Dorohoi. De asemenea, în ciuda exemplului bulevardului Mihai Eminescu de la Botoşani, unde pavelele au început să cedeze la un an de la montare, Dorin Alexandrescu susţine că pavelele ţin mai mult decît asfaltul şi că, în plus, la acestea se pot executa lucrări în orice anotimp în cazul apariţiei unor deteriorări. Totodată, edilul şef spune că aleşilor locali nu li s-a spus că banii se împrumută strict pentru asfaltarea bulevardului Victoriei, ci pentru reabilitarea acestuia, ceea ce putea să însemne şi asfaltare, dar şi pavelare.
Symmetrica dă pavele şi la Botoşani
SC Symmetrica SRL nu prestează doar la Dorohoi. La o parte din pavelările care se execută în municipiul Dorohoi marfa se ia tot de la firma din Vereşti. „Bordurile sunt de la Symmetrica Vereşti şi de la Doaga. Nu sunt de la Videanu. Cînd aud că punem borduri de la Videanu îmi sare muştarul”, afirma viceprimarul Florin Ghiorghiţă la mijlocul lunii aprilie a acestui an. Nu e vorba însă numai de pavele, cel puţin bordurile care se pun în zona industrială provin, după cum se poate vedea şi în fotografia alăturată, de la aceeaşi SC Symmetrica SRL.
SC Symmetrica SRLs-a înfiinţat tocmai în 1994, însă afacerile i-au explodat abia în anii 2000. Astfel, dacă în 1999 avea o cifră de afaceri de numai 19.412 lei, în 2007 a ajuns la 13,6 milioane de lei. Totodată, dacă în 1999 avea trei angajaţi, în urmă cu trei ani a ajuns la 102. În acelaşi interval de timp, cu excepţia a doi ani, firma a înregistrat numai profit, în 2006 şi 2007 cel brut fiind de circa 700.000 de lei.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024