Exploataţia agricolă din satul Flondora, comuna Manoleasa, în care s-a descoperit un caz de îmbolnăvire cu antrax a fost izolată, fiind păzită de jandarmi.
Informaţia a fost prezentată astăzi dimineaţă în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) convocat de prefect special pentru îmbolnăvirea apărută în estul judeţului.
În aceeaşi şedinţă, Minodora Vasiliu, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a adus la cunoştinţă celor prezenţi că în zona afectată s-a lucrat până la ora 2.00 a nopţii de luni spre marţi.
Potrivit acesteia, cadavrul bovinei suspicionate că ar fi fost sursa antraxului a fost îngropat într-un loc fără acces, iar de la celelalte animale care ar fi putut intra în contact cu acea vită s-au recoltat probe de sânge. Totodată, colectarea laptelui în zonă a fost interzisă.
„Vreau ca toate instituţiile implicate să se mobilizeze pentru ca această boală, să nu se răspândească. Mi-aş dori ca structurile MAI să ţină permanent legătura cu DSVSA. „
Prefect Dan Şlincu, preşedinte CJSU
Acesta a discutat cu secretarul de stat Raed Arafat care i-a promis că în cursul zilei de astăzi Institutul Cantacuzino va furniza rezultatul final al investigaţiei sanitar – veterinare care va confirma sau va infirma concluzia de antrax trasă de autorităţile botoşănene.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024