Democrat-liberalii botoşăneni au desfiinţat programul de guvernare lansat săptămâna trecută de USL. Au făcut-o vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, ca urmare a unei declaraţii politice a senatorului Gheorghe Marcu, prin intermediul căreia s-a plâns că nici un PDL-ist nu a analizat pertinent proiectul Uniunii Social-Liberale.
„Am constatat că dl. Marcu este total dezamăgit că noi n-am băgat în seamă programul lor pentru o viitoare guvernare, că aşa cred ei. Nu l-am băgat în seamă pentru că nu am avut ce să bag în seamă”, a declarat
Cătălin Flutur, preşedintele PDL Botoşani. Acesta susţine că cele o sută de măsuri anunţate de „Uniunea Socialistă” sunt de fapt vreo 25, care apoi se tot repetă din lipsă de idei şi că programul nu cuprinde lucruri concrete.
„Ca să nu stea dl.Marcu cu grijă că nu ne-am uitat peste programul lor”, a mai spus l
iderul judeţean al democrat-liberalilor. El i-a dat cuvântul şi lui Gheorghe Ciubotaru, care a menţionat că programul nu este altceva decât o „manipulare grotească” întrucât
„în primul rând cred că acesta nu este un program de guvernare”. Acesta a dat ca exemplu reducerea la 19% a TVA, despre care se spune că se va face până la terminarea mandatului, ceea ce înseamnă că pot surveni şi la patru ani de la preluarea puterii.