Pe parbrize este sânge, mult sânge, iar portiera se mai ține doar într-un șurub. Se bălăngăne de-o mașină, de preferat BMW, care invariabil sălășluiește într-un șanț, într-o râpă, sub un pod, oriunde numai pe drum nu. Sânge este și pe airbaguri, care s-au declanșat, iar mașina s-a transformat, indubitabil, în niște ”fiare contorsionate”. Din care lumea a cam scăpat cu bine, cu ceva zgârieturi și o sperietură zdravănă. Asta înseamnă că iar o să curgă telefoanele cocălarilor: ”we fraiere, scoate poza că te’ndoi ca pe mașină”.
Dar n-ai timp să-i bagi în seamă (și chiar dacă ai avea ești oricum plictisit și sătul de dintr-ăștia) fiindcă altul n-a avut atâta noroc cât apelantul și a ajuns la Biserică, pregătit pentru ultimul drum. Ești deci la o înmormântare. Și moartea ne vinde pe toți, doar am spus-o de acum vreo cinci ani, de când cu Mădălina. Lupți cu penibilul, cu ridicolul. Ai mereu în minte cea mai idioată întrebare pe care ai putut să o auzi din gura unui reporter în ultimul sfert de veac: ”Băiatul dvs. nu mai este...? Cum vă simțiți?” Păi... tu cum poți să te mai simți? Atunci chiar te apasă jena. Dar parcă îți trece gândindu-te la cât popor aduni tu storcând suplimentar niște lacrimi. Și te mai consolezi cu gândul că, tu măcar nu ești ca ăia cu ”servicii funerare complete”, adică nu ceri bani de la familia mortului.
Și oricum îți trece repede stinghereala fiindcă dai peste o curvă. Până la urmă și asta, ca și o bușeală între mașini, o nuntă și o înhumare, face parte din viață, nu? Tu știi că-i o panaramă (curva, nu viața), dar o lași pe alții să o catalogheze. Tu... tu doar o aduci pe ”firmament” ca s-o înjure toată lumea. Sigur, te alegi și tu cu o porție serioasă de invective, dar îți spui că merită. Tot așa cum te-ai gândit că merită și mortul, și airbagul însângerat, și nunta cu fandosiții.
Dar de fapt nu mai merită... Sunt atâtea altele care merită cu adevărat. Și îți vin în minte sclifosiții și pretins manierații care ne conduc. Ohh... înjurăturile lor, amenințările lor, procesele lor, sforile lor, merită de un milion, de un miliard de ori mai mult. Este un fel de stare de excitare profesională, cu cât țipă mai tare, cu cât îți cer mai mulți bani în instanță, cu cât vor să pară mai primejdioși cu atât tu ești mai tare. Și mai aproape de gâtul lor. Îți sună mereu în cap, aşa, plastic spus ... ”mor de gât cu voi”.
Nu-ți faci jurăminte că de acum înainte o să umbli doar după înjurăturile lor fiindcă ai refuzat toată viața să faci asta și mereu le-ai cerut oamenilor să te creadă pe cuvânt.
Pe cuvânt...
CITEŞTE ŞI:
