„Dacă vrei să terminăm, terminăm mai repede”
În schimb, a recunoscut că anunţul făcut de el în prima săptămână de după ieşirea de la guvernare a formaţiunii nu dă bine şi îi poate crea o imagine de oportunist politic. Însă, a subliniat că l-a anunţat de intenţia sa pe Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Botoşani, încă de când liberalii erau la guvernare, iar acesta i-ar fi transmis:
„dacă vrei să terminăm, terminăm mai repede”
„Eu i-am mai împărtăşit dlui preşedinte că nu ştiu dacă locul meu este în politică. Nu ştiu dacă este bine atâta ceartă”, a spus
Ionică Nechifor.
Aceasta a arătat că a intrat în PNL tocmai fiindcă fără un sprijin politic problemele fermierilor sunt aproape imposibil de rezolvat şi că nu are de gând să treacă la PSD. De altfel, rămâne în continuare
vicepreşedinte al PNL Botoşani.
„Deocamdată nu renunţ la poziţia din PNL pentru că eu sunt liberal, adică acolo mă regăsesc”, ne-a declarat
Ionică Nechifor.
"Vreau să văd şi eu că oamenii ăştia sunt sprijiniţi nu doar în campaniile electorale"
El este covins că va găsi sprijin pentru rezolvarea problemelor agricultorilor indiferent de partidul care se află la putere.
„Dacă vă amintiţi, acum un an mi-am dat demisia din PNL pentru un principiu anume fiindcă eu am spus: ce este al fermierilor, rămâne al lor şi nu ne poate fura nimeni. Şi acum la fel, vreau să văd şi eu... Eu mă consider un fermier şi din motivele astea vreau să văd şi eu că oamenii ăştia sunt sprijiniţi nu doar în campaniile electorale, nu doar atunci când este nevoie de votul lor că mi-i ruşine să mă uit în ochii fermierilor, că ei sigur că mă întreabă: da’ ştii că tu ne-ai spus să facem asta, am făcut, dar noi nu simţim nimic, ba din contră ne-ai pus impozit”, a declarat
Ionică Nechifor.
Miercurea trecută acesta a anunţat în scris conducerea
PNL Botoşani că renunţă la calitatea de coordonator al campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Nechifor curtat de alte partide, nu-i trădător, dar are un călcâi al lui Ahile