Undeva, cândva s-a făcut o greșeală de s-a ajuns în situația în care, o casă din Răchiți a rămas undeva în mijlocul unei parcele, înconjurată de altele și fără o cale de acces. Și poate că da, poate că femeia asta nu are acte pentru a avea o ieșire din curte. Și asta înseamnă că toți factorii responsabili trebuie să întoarcă capul dimineața sau la amiază sau seara când pleacă acasă, pentru a nu da cu ochii de ea?
Pentru că Ana Ciornei stă de opt zile în fața sediului Primăriei. Pe timpul acelor zile ploioase în care aproape fiecare botoșănean căuta adăpost ea stătea acolo, udă până la piele. Dimineață când temperaturile au coborât simțitor iar mașinile au fost acoperite cu brumă ea tot acolo ea.
Învelită într-o folie și cu aceeași pancartă de gât prin care anunță că se înfometează. Mesajul ei poate că nu mai impresionează, au fost atâtea înaintea ei…
Dar totuși.....
Cum acționează instituțiile statului?
”Fără simț de profesionalism, fără nimic, complet aiurea. Nu pot să îmi dau seama, este un haos total, nu se mai poate. Ca eu, de opt ani de zile și nimeni să nu vadă, se vede dreptatea din cer, din cer se vede. Nu vede nimeni! Am a opta zi de greva foamei, merg până când nu am să mai pot, decât să trăiesc așa ca să mă rog la mila vecinilor să trec, mai bine mor”
Ana Ciornei, protestatară
Este soție de fost viceprimar. Și de opt ani de zile se află într-un veșnic și obositor război cu vecinii. Ea vrea cale de acces din curtea ei, cei cu care se învecinează spun că nu are dreptul să le încalce proprietatea. De la Primărie nu există nici o schiță cadastrală care să-i dea ei dreptate. Și într-o situație fără ieșire, întrebarea care rămâne este: chiar nu se poate găsi o soluție la această problemă?
Nu avem răspuns. Primarul e în concediu. Viceprimarul, Răducu Șușter a declarat că el nu dă declarații în privința protestatarei.
”Pe data de 6 octombrie am depus o petiție ca să ne dea actele astea, pe data de 7 am luat legătură cu primarul prin telefon. Și mi s-a spus : vorbim de luni. Asta fiind lunea trecută. Ca luni dimineață când am coborât să vorbim cu dlui să mi se spună că este plecat în concediu două săptămâni în Barcelona. A muncit prea mult, a făcut pentru contribuabil și pentru dat prea mult de la învestire. Nici nu are 6 luni, a muncit prea mult, s-a dus să se odihnească și noi trebuie să plătim taxe și impozite și să venim să ne milogim pentru orice act”
Ana Ciornei, protestatară
Anul trecut, tot prin octombrie Ana Ciornei flămânzea în fața Primăriei. Dacă tot s-a schimbat primarul a avut și ea alte speranțe. Le-a avut degeaba, se pare.
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024