FC Botoșani a obținut a doua calificare consecutivă în play-off și își propune să prindă cel puțin locul patru.
Locul patru i-ar aduce, în cazul în care Universitatea Craiova termină în top 3 și nu câștigă Cupa României, un loc de baraj pentru cupele europene.
Clubul moldovean va debuta în play-off împotriva FCSB-ului, iar Valeriu Iftime a transmis că speculațiile conform cărora FC Botoșani nu-și va apăra corect șansele sunt ”niște prostii”, alimentate de faptul că, de la promovare, a obținut o singură victorie în fața ”roș-albaștrilor”, 2-0 în iulie 2019.
”Suntem pregătiți până în dinți de play-off. Sunt acuze, voalate și nevoalate, dar sunt niște prostii. Faptul că noi am câștigat doar o dată cu FCSB poate alimenta aceste speculații. Dar acum ambiția va fi poate mai mare decât în alte dăți”,
Valeriu Iftime, la emisiunea Liga Digi Sport.
Patronul clubului din Botoșani a transmis, de asemenea, că își propune să ajungă în preliminariile nou înființatei UEFA Conference League, după ce în acest sezon a ajuns până în turul doi preliminar din Europa League, unde a fost învins, 0-1, de macedonenii de la Shkendija.
Dacă va termina pe locul patru și Craiova, singura formație din play-off rămasă în Cupa României, nu va câștiga trofeul și va încheia printre primele trei din Liga 1, FC Botoșani ar juca un baraj de calificare în preliminarii cu învingătoarea duelului dintre formațiile de pe locurile 7 și 8, din play-out.
”Vrem locul patru, să putem juca un baraj de cupă europeană. E interesant în cupele europene și e vorba despre a crește clubul nostru în importanță, să ne jucăm șansele la cel mai înalt nivel. Anul trecut am cam ieșit pe ușa din spate din cupele europene. Sper să fim destul de maturi să ajungem iar acolo. Poate că lucrurile nu au foarte multă logică, să vii de pe șapte sau opt și să joci în cupele europene”,
a transmis Valeriu Iftime.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tinerii din Botoșani invitați să decidă viitorul centrelor de tineret
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Elevii unui liceu din Botoșani învățați cum să intervină corect la un accident rutier
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Declarația zilei 20 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 20, 2024
Oana Sava
Nov 20, 2024