Potrivit municipalităţii, în primăvara anului viitor, vor fi demarate lucrările şi la construcţiile la clădirile în care vor funcţiona Carrefour şi Penny Market. Şi, cu toate că, în cazul reprezentanţilor supermarketului Penny, lucrările ar fi trebuit să fie demarate în acest an, într-un final s-a luat decizia să fie amînate. „
Cei de la Penny Market au făcut partea de demolare atîta tot acolo, au cumpărat terenul, au luat autorizaţie dar numai pentru demolare, nu au solicitat şi autorizaţie pentru construire şi nu mai ştiu nimic, dar nu cred că se apucă de lucrări anul acesta”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani. Penny Market va funcţiona în zona Gării, în timp ce Carrefour pe terenul unde a fost fosta fabrică Integrata. „
Carrefour cred la anul vor începe să lucreze şi ei în primăvară la fosta Integrata, o parte din construcţie o vor face pe actuala structură, ei vor dărîma numai zidul, Penny Market cred că tot în primăvară vor începe şi ei să facă, nu pot lucra acum la partea de fundaţie şi deja ei şi-au eliberat terenul pentru ceea ce au avut nevoie”, a mai spus
viceprimarul.