În județul Botoșani trăiesc zeci de mii de vârstnici care nu mai pot munci, iar câteva mii provin din municipiul reședință de județ. Trist este că mulți dintre ei, poate chiar majoritatea, abia trăiesc de o pe o zi pe alta, chinuindu-se să le ajungă pensia.
În trimestrul III al anului 2018, la Botoșani erau înregistrați 78.604 de pensionari. Mulți dintre ei, cu o pensie medie sau chiar sub medie, care de cele mai multe ori se duce pe medicamente.
Mai precis, la Botoșani o pensie medie, după calculele făcute anul trecut a ajuns la doar 946 de lei.
Prea puțini bătrâni primesc o sumă egală cu aceasta sau mai mare.
În spatele cifrelor, a statisticilor se află oameni. Și tot felul de povești de viață, unele mai triste, altele dintre cele fericite. Și în timp ce guvernanții încearcă să ne convingă de faptul că astăzi o ducem mai bine decât ieri, realitatea din casele multora dintre botoșăneni îi contrazice dur.
De exemplu, noi am vorbit cu tanti Adela, o bătrânică de pe Bulevardul Mihai Eminescu, care locuiește în municipiu după o copilărie la țară, la Gorbănești. Ea ne-a explicat cât de greu este să trăiești cu câteva sute de lei pe lună.
Am găsit-o pe Adela Gavrilă în spatele casei, curățând cartofi. Are 80 de ani și suferă de diabet, hernie de disc, iar în urmă cu câțiva ani a suferit și o paralizie pe o parte din corp. Își pregătea o salată din cartofi fierți, căci cu diabetul, este foarte greu cu mâncarea, după spusele ei.
Pe lângă asta, tanti Adela luptă zi de zi să trăiască. Norocul său este fiica sa, asistentă în Botoșani.
”Am pastile în două cu cutii și într-o sacoșă. Fac perfuzii de trei ori pe lună, să mă țină în viață. Vine o asistentă și mi le face. Fata mea este asistentă, dar îi este milă”,
ne-a mărturisit tanti Adela cu privirea tristă.
Inevitabil, discuția noastră a ajuns și la bani. Pensia de 730 de lei este prea mică pentru a acoperi costurile. Mai mult de jumătate se duce pe pastile, iar de restul abia reușește să plătească facturile.
”Pensia nu îmi ajunge, mi-a mai tras fata și căldura asta, ca să nu mai car lemne și din 7 milioane și 300 (730 de lei) închipuie-ți ce-mi rămâne (…). Am noroc că ia fata pastile pe datorie și plătește ea și nu mai știu cât dă, dar dă destul, în jur de 4 milioane și jumătate (450 de lei),”
Ne-a spus bătrânica
Viața a devenit apăsătoare pentru tanti Adela odată cu pierderea soțului său, în urmă cu nouă ani. De atunci, se descurcă foarte, foarte greu, iar singurul său sprijin este fiica ei. Și un mic partener necuvântător, o cățelușă care îi mai aduce câte un zâmbet pe chip și pe care o iubește nespus și pe care o strigă Rita.
”Mă ajută fata foarte mult, am noroc. Ce să fac? Trag și eu de viață. Mi-a murit bărbatul acum nouă ani,”
A mai adăugat pensionara
Singurătatea este apăsătoare pentru unii vârstnici, însă Adela se numără printre bătrânii care sunt adesea vizitați atât de copii cât și de vecini.
”În afară de ea (fiica sa), mai vine vecina, doctorița de aici, vin bătrânele care sunt de seama mea”.
Adesea, tanti Adela s-a gândit că ar fi mai bine să moară, însă fiica sa i-a dat putere.
”Dacă știam că bătrânețea este așa de grea, crede-mă că îmi puneam capăt zilelor, dar nu mă îndur de fată,”
Ne-a mărturisit bătrânica
Pare o poveste atât de tristă, însă chiar atât de crudă este realitatea. Cu câteva calcule simple, putem vedea situația în care se află tanti Adela dar și alte mii de bătrâni botoșăneni.
Plecăm de la suma de 730 de lei, iar de aici scădem facturile ce vin pe o lună, la căldură, gaz, curent, cablu. Să vedem cu ce mai rămâne un vârstnic din Botoșani.
De exemplu, tanti Adela este nevoită ca din pensia sa să dea lunar la căldură 200 de lei, la cablu tv o sumă în jur de 30 de lei, iar la lumină aproximativ 40 de lei. Practic, din pensia de 730 de lei, rămâne cu o sumă de 460 de lei. Din aceștia, 400 se duc pe pastile. Tanti Adela, dacă nu ar fi fata sa, ar fi nevoită să se descurce cu 60 de lei pe lună.
Lucru, evident, imposibil.
În situația ei sunt mii de pensionari botoșăneni care ajung să se împrumute pentru a supraviețui. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Botoșani acordă împrumuturi de la 700 de lei până la 10.000 de lei cu plate în 24 de rate.
Atunci, pensionarii împrumută câteva sute de lei ca să aibă și ei să pună ceva bucate pe masă pentru copiii care le calcă pragul.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024