Circa 200 de botoşăneni au poprire pe venituri din cauza datoriilor înregistrate la apă. Aceştia au debite de pînă la 1.500 de lei, societatea Apa Grup i-a dat în judecată, a cîştigat procesele şi a învestit hotărîrile instanţei cu titlu executoriu. Nefiind vorba de sume care să reclame scoaterea la vînzare a locuinţelor, s-s ajuns la o executare mobiliară, care în cele mai multe dintre cazuri înseamnă oprirea unei părţi din salariu sau pensie. Apa Grup a transmis datele necesare la angajatorii respectivilor clienţi, iar aceştia, potrivit legii, sunt obligaţi să le oprească pe statul de plată maxim 30% lunar, bani pe care îi virează în conturile societăţii furnizoare. Într-o astfel de situaţie se află şi 25 de pensionari. „Avem o colaborare cu Casa de Pensii, care le opreşte lunar din pensie”, declarat Albert Tănasă, purtător de cuvînt al SC Apa Grup SA. Potrivit acestuia, cele mai mari probleme sunt întîmpinate cu botoşănenii care nu şi-au achiziţionat apartamentele şi care încă mai locuiesc cu chirie la Locativa.
TRAGEDIE în urmă cu scurt timp: Botoșănean găsit mort în curte, după ce s-a urcat pe un stâlp
Gabriela Erdic
Mar 31, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Botoșăneanul mort în accident se întorcea din străinătate: FILMUL tragediei
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
DOLIU la Biblioteca Județeană Mihai Eminescu, unul dintre angajați a decedat la doar 54 de ani
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Adăpost de animale cuprins de flăcări, pompierii au salvat la timp casa unei familii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 31, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile