Anul 2023 va aduce un ajutor financiar între 600 și 1.000 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei.
Măsura este prinsă într-un proiect de ordonanță pe care Guvernul ar urma să-l adopte luna aceasta.
Un proiect de OUG pus în dezbatere de cei de la Finanțe prevede un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei. Cuantumul acestuia va fi însă diferit, în funcție de cât de mici sunt aceste venituri, schema propusă fiind următoarea:
a) în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
b) în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
c) în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
Proiectul precizează nivelul „veniturilor”, deci nu doar al celor din pensii, ceea ce înseamnă că se vor lua în calcul și alte venituri în afara celor din pensii la încadrarea pentru ajutor și, mai departe, pe un nivel sau altul de ajutor. Se vor lua în calcul și eventualele venituri din salarii și din indemnizația socială pentru pensionari. Nu se spune însă nimic de cele din activități indepedente sau chirii, dividende ori drepturi de autor - ceea ce înseamnă că ele nu vor fi luate în calcul, potrivit Avocatnet.ro.
Totodată, nu se vor acorda toți banii deodată, ci în două tranșe (lunile ianuarie și octombrie):
-în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
-în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
-în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
Banii vor fi acordați prin intermediul caselor de pensii și nu se vor lua în calcul la stabilirea plafonului prevăzut prin HG nr. 186/2009 - compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor. Tototdată, acest venit nu va putea fi executat silit prin poprire.
Atenție! Proiectul de OUG trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica.
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O casă a luat foc seara trecută, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O importantă rețea din România deschide un magazin la Botoșani înaintea Crăciunului
Gabriela Erdic
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile