„Ban la ban trage și păduche la păduche” spune o vorbă din popor și cât de luminată i-a fost mintea celui care a spus-o cel dintâi, de-a rămas exemplu și azi. Pentru că trăim vremuri în care păduchii sunt tot unii lângă alții, iar cei cu bani, delimitați de aceștia pe care-i detestă, însă de care au nevoie. La fiecare patru ani.
Cei mai mulți dintre pensionarii de la Botoșani se află la limita de subzistență. Își târâie triști bătrânețile de pe o zi pe alta în lupta continuă de a împărți pensia de câteva sute de lei între medicamente, utlități și mâncare. De venit în ajutorul copiilor sau nepoților nici nu poate fi vorba.
Există însă și pensionarii de lux ai județului care își permit să aibă zilnic mese bogate, nu tremură la regularizările din facturile la gazele naturale și merg și în concedii prelungite în țară sau străinătate. Sunt acei pensionari cărora le intră în case, în fiecare lună, sume de mii de lei. Iar o parte dintre aceștia stau la masa dezbaterilor din Consiliul Județean unde votează în interesul județului și mai câștigă niște bani și de aici. Cam cât o pensie de om sărac, ce vine în completarea pensiei lor, de om cu carnet de partid.
Col (r) Radu Anton, consilier județean PNL
Colonelul în rezervă este născut la Botoșani, a activat ani buni departe de casă și a revenit în anii 2000 în județ. După ce s-a pensionat din funcția de inspector-șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (IJSU) s-a întors la Vorona.
Acolo deține două terenuri, unul intravilan și altul agricol de aproape 5.000 de mp fiecare, ce au fost dobândite prin contract de vânzare cumpărare.
Casa lui de la Vorona în care se bucură de pensie, are 150 mp. Conduce un autoturism Nubira din 2006 și mai deține și un VW din 2001.
Ca orice familie, cea a colonelului Radu Anton are și datorii, respectiv patru credite cumulate de 45.000 de euro și 51.000 de lei.
Soția sa lucrează în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) unde câștigă anual 12.212 lei. Radu Anton este pensionar MAI și aduce în casă aproximativ 7.500 de lei pe lună sau 91.146 de lei într-un an.
Partenera sa de viață îmbogățește bugetul familiei cu suma 10.585 lei din salariu.
În buzunarul familiei Anton mai intră 657 lei din activități agricole, dar și suma de 26.412 lei indemnizația de consilier județean și cea de membru în ATOP a colonelului în rezervă.
Tot soția mai aduce în casă 9.128 lei însă în paragraful care explică obiectul generator de venit, Radu Anton a trecut o serie de abrevieri (C.O.+NH), exprimare mai rar întâlnită într-o declarație de avere și care se înscrie în seria celor ilegibile, mai degrabă.
Ana Marin – consilier județean PSD
Este una dintre senioarele la sensul propriu, din plenul județean, trecând de pragul de șapte decenii de viață. La prima vedere Ana Marin este o doamnă drăguță care locuiește într-un apartament de 43 de mp din municipiul Botoșani.
Are o pensie anuală de 21.500 de lei la care se adaugă 12.000 de lei indemnizația de consilier județean. Față de alte doamne pensionare din Botoșani, dar mai ales din județ, adică de la țară, Ana Marin își trăiește bătrânețile liniștită. Pensia sa lunară de 1.791 de lei plus cei 1.000 de lei de la CJ Botoșani, adică suma 2.791 de lei reprezintă un mod de viață decent de care ar trebui să beneficieze toți bătrânii Botoșaniului.
Gheorghe Nazare – consilier județean PSD
Fost polițist, frate de primar, originar din comuna Concești, Gheorghe Nazare nu se poate plânge că se plictisește la pensie. Este consilier județean PSD și președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP).
Deține un teren intravilan la Concești și o casă de locuit tot acolo (1987) dar și două apartamente, unul în municipiul Botoșani (1990) și altul în Iași (2006). Conduce un VW Tiguan, an de fabrcație 2014. Și o a doua mașină, aceeași marcă, diferența fiind la anul de fabricație și anume 2010.
Are o pensie de aproximativ 7.000 de lei pe lună, însă în declarația de avere, Gheorghe Nazare nu a fost consecvent din punct de vedere financiar. La veniturile anuale din pensie, în urmă cu doi ani a trecut un venit de 60.000 de lei
Un an mai târziu acesta a crescut la 96.000 de lei.
Anul acesta a explodat la 840.000 de lei – „Am greșit, am scris cu un zero în plus”, a explicat Gheorghe Nazare contactat telefonic.
Chiar și fără un zero, suma rămasă anul acesta este de 84.000 de lei față de 96.000 de lei anul trecut, ceea ce ar însemna că Gheorghe Nazare ar fi primul pensionar (PSD pe deasupra) căruia i-a scăzut pensia în vremuri în care aceste venituri cresc la megafon.
„Într-un an am trecut netul, în altul brutul”, a fost din nou explicația președintelui ATOP.
Pe lângă pensie, anul trecut Gheorghe Nazare a mai câștigat 26.412 lei, indemnizație de la CJ și ATOP.
Florentin Pietraru, consilier județean PSD
Social-democratul de la CJ este un mic „latifundiar” al județului, având în proprietate două terenuri la Curtești de 9.500 și 7.200 mp, un apartament din 2006 în Botoșani precum și o casă de vacanță la… Curtești de 140 mp construită în anul 2000.
Circulă cu un autoturism Citroen din 2012 iar anul trecut a obținut suma de 5.000 de euro după ce a vândut o suprafață de 500 de mp teren.
Are o pensie anuală de 32.652 lei iar soția sa Filofteia de 18.360 de lei. Florentin Pietraru mai aduce în casă bani de la societatea Carvioli în cuantum de 13.560 de lei plus alți 11.299 de lei indemnizație de consilier.
Familia Pietraru trăiește lin la bătrânețe cu 2.721 lei pensia lui + 1530 pensia ei + 1.100 de la societate + 941 indemnizația = 6.292 lei pe lună în bugetul familiei.
Gheorghe Rusu – consilier județean PSD
Este fost director la Direcția Silvică, membru PSD și consilier județean. Gheorghe Rusu este probabil „campionul economiilor” din plenul județean.
La capitolul bunuri și proprietăți lista nu este foarte lungă: un teren de 625 mp în Botoșani și casă de locuit de 145 mp tot în Botoșani. Are trei mașini, un Audi A6 din 2014, un Land Rover din 2012 și o autoutilitară Mercedes Vito din 2008.
Se poate lăuda însă cu depozitele sale bancare, ce sunt practic în înșiruire ce cifre, semn că familia într-adevăr crede în conceptul „bani pentru zile negre”
*depozite bancare opt în total: 9.645 euro, 8.970 euro, 9.481 euro, 9.466 euro
lei: 51.621 lei, 51.621 lei, 61.566 lei, 14.901 lei
Gheorghe Rusu are o pensie de 3.133 de lei pe lună, respectiv 37.596 lei pe an.
Soția sa, Isteria Rusu îl întrece: 3.301 lei pe lună, respectiv 39.612 lei
Alți 5.600 sunt obținuți din activități agricole de către ambii soți.
Iar 12.000 este indemnizația de consilier județean a lui Gheorghe Rusu.
În total, pe lună, soții Rusu trăiesc cu 7.500 de lei.
Gheorghe Vâzdoagă – consilier județean PSD
Cel mai longeviv consilier (județean sau local) de la Botoșani dar și membru al PSD Botoșani este Gheorghe Vâzdoagă. Și poate cel mai vocal.
S-a pensionat și el.
Și nu o duce rău. Are un teren primit moștenire de 7.700 mp și un apartament de 75 mp în municipiul Botoșani. Și un Ford Focus vechi, care a ajuns major.
A și economisit puțin, având la bancă sume de 2.100 și 17.500 lei, dar plătește și rate la un credit de 12.000 de lei refinanțat.
La capitolul venituri, câștigă anual 18.252 lei din postura de președinte al Consiliului de Administrație de la Consumcoop, 26.412 lei indemnizație de la CJ și ATOP dar și o sumă de la asociația de proprietari unde este președinte, adică 1.800 lei.
Are o pensie de 27.552 lei, adică 2.296 lei pe lună, cea a soției fiind de 14.940 lei adică 1.245 lei pe lună.
Petre Tupiluș – consilier local PNL
Liberalul trăiește la un nivel apropiat de normalitate.
Petre Tupiluș deține două terenuri, unul agricol (0,7a ha) în sat Năstase și forestier (500 mp) în comuna Mihai Eminescu.
În sarul Năstase, comuna Mihălășeni are și o casă de locuit primită moștenire. Conduce o Honda din 2009 și are o pensie de 26.000 lei, iar soția de 9.360 de lei. La pensiile celor doi se adaugă indemnizațiile de la CJ și ATOP, de 26.412 lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024