În jur de 100 de pensionari militari din structurile Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor vor sărbători într-un mod aparte Ziua Armatei.
Astfel, pe 25 octombrie, 50 de membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) vor participa la un protest naţional ce se va desfăşura la Palatul Cotroceni, iar alţii 50 vor organiza o pichetare în faţa Palatului Administrativ din Botoşani. În acest sens SCMD a întocmit şi un memoriu care va fi înaintat prefectului Cristian Roman prin care se cere poporului român dreptul de a interveni şi a cere dovezi şi scuze publice din partea preşedintelui, premierului şi a unor miniştri pentru „acuzele fără precedent”, restaurarea statutului militarilor şi acordarea drepturilor financiare tăiate acestei categorii de pensionari.
"Nu putem fi alături de cei care ne conduc"
În consecinţă, SCMD refuză să participe la festivitatea de dezvelire a bustului generalului Gheorghe Avramescu din parcul reamenajat în spatele Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu”. „La nivelul Botoşaniului, va avea loc dezvelirea monumentului generalului Gheorghe Avramescu, la care ne-am adus cu toţii contribuţia, dar întrucît nu putem fi alături de cei care ne conduc şi ne-au băgat mîinile în buzunar, nu putem fi alături de ei”, a declarat col (r) Mircea Comăneci, preşedintele SCMD Botoşani. Acesta a arătat că „distrugerea armatei române se apropie de final” şi a cerut abordarea într-un alt mod a Zilei Armatei Române. Miligtari disponibilizaţi ameninţă că, în cazul în care nu li se va da curs cererilor, vor demara procedurile de suspendare a preşedintelui României şi de desfiinţare a Curţii Constituţionale.
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile