Pensionarul de la Popăuţi înlocuit cu puştan îngrijorat de sabotaj – VIDEO
„Trecutul” Ilie Chiorăscu şi „viitorul” Marian Florea de la conducerea Staţiunii de Cercetare Popăuţi au stat unul lângă celălalt la momentul în care a avut loc acţiunea de învestire a celui de-al doilea pe funcţia de director la care au participat oficiali botoşăneni şi reprezentanţi ai Academiei Naţionale Române.
După ce pensionabilul Ilie Chiorăscu s-a lamentat cu privire la fondurile 0 care ar fi fost alocate de guvernul uselist pentru domeniul de cercetare din agricultură şi a fost imediat „liniştit” de preşedintele Consiliul Judeţean, Florin Ţurcanu care l-a pus la colţ, următorul a fost noul director care a avut un discurs bâlbâit şi încărcat de teamă cu privire la eventuale acte de sabotaj.
Dacă voi fi sabotat o să mă împiedic
Asta după ce, şeful CJ a avut un apel prin care a cerut colectivului de la staţiune să se apuce de treabă şi să colaboreze pentru binele acestei unităţi. Marian Florea s-a agăţat de vorbele lui Florin Ţurcanu şi a ţinut să explice că un eventual eşec s-ar datora unor persoane care i-ar vrea răul. „Ştiu că sunt tânăr, ştiu că nu îmi va fi uşor, nimic în viaţă nu este uşor dar dacă am susţinere, dacă sunt ajutat atât de colectivul, mai ales de colectivul de aici din staţiune, pentru că primul sfat de aici va fi. Dacă sunt ajutat de aici, totul o să meargă într-o direcţie bună. Dacă nu am susţinere şi cum spunea dl. preşedinte voi fi sabotat şi cineva îmi vrea răul, atunci probabil o să mă împiedic”, a spus Marian Florea, noul director al Staţiunii de Cercetare Popăuţi. El a fost însă imediat oprit din avânt de Şteofil Creangă, desemnat să se ocupe de predarea ştafetei pentru funcţia de conducere. „Nu este cum dl. director, aveţi toate pârghiile şi trebuie să fie colectiv, altă soluţie nu este pentru că şi colectivul doreşte bani, trebuie să acceseze fonduri şi numai în cadrul unei unităţi poate să realizeze acest lucru”, i-a replicat sec Şteofil Creangă puştiului de 29 de ani care a ajuns director şi care a încercat să drege situaţia. „Eu am zis…nu, cred că încrederea care mi-a fost acordată pentru mine pentru această funcţie chiar dacă este cu interimat, eu mulţumesc tuturor”. Florin Ţurcanu a urmărit schimbul de replici cu zâmbetul pe buze şi nu a intervenit în discuţie.
CITEŞTE:
Ţurcanu la Popăuţi: Dacă cineva va sabota noul director voi lua măsuri - VIDEO