Primul spațiu dedicat copiilor internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati. Primele ateliere de creație artistică și concursuri sportive pentru copiii din județ.
Organizația Femeilor Social Democrate Botoșani lansează anul acesta prima ediție a campaniei „Pentru că ne pasă de copiii noștri” prin care vor fi realizate periodic o serie de programe educative pentru fiecare categorie de vârstă în mai multe localități din județ. În cadrul acestei campanii va fi inaugurat primul spațiu de terapie ocupațională destinat copiilor internați la Spitalul de Copii Botoșani și vor fi organizate primele ateliere de terpaie ocupațională pentru copiii din județ.
„Alături de colegii mei am considerat că, de 1 iunie, nu este destul să le oferim jucării celor mici și putem face mult mai mult pentru fiecare copil. De aceea, începând din luna aprilie am început să amenajăm prima cameră de joacă și relaxare pentru minorii internați la Spitalul de Copii din municipiul Botoșani. Am renovat complet un spațiu nefolosit din cadrul unității sanitare, l-am dotat cu mobilier, jocuri și jucării noi și l-am decorat cu picturi murale de desene animate cu ajutorul unui profesor și mai multor eleve de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” și Liceul Teoretic „Grigore Antipa”. Aici vom organiza săptămânal programe de pictură, jocuri educative, lectură, lecţii de cultură generală, vizionarea de filme documentare, artistice si animate, lucru manual. Toate aceste activități vor fi susținute de colege din cadrul OFSD Botoșani. Este important să le oferim copiilor noștri alternative de joacă și învățare, care să înlocuiască jocurile de la tablete și de la telefoanele mobile”, a declarat președintele OFSD Botoșani, Mioara Jurgiu.
Prima cameră dedicată copiilor care sunt internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati a presupus lucrări ample de renovare a unui vestiar dezafectat, astfel că au fost schimbate instalațiile electrice, au fost zugrăviți pereții, s-a montat un covor din pvc special pentru unitățile medicale și sportive, s-a achiziționat o tablă de scris, materiale creative și jocuri, precum și o bibliotecă cu cărți pentru cei mai mari, care doresc să citească.
„De 1 iunie în cadrul campaniei „Pentru că ne pasă de copiii noștri!” vom iniția din acest an, organizarea de ateliere pe domenii de activitate, respectiv pictură, modelaj, realizarea de obiecte lucrate manual și experimente științifice, precum și jocuri sportive și activități educative prin care cei mici vor avea posibilitatea de a învăța lucruri noi și de a-și descoperi noi talente. Vom începe de 1 iunie în comuna Nicșeni și vom continua și în alte localități din județ. Prin participarea colegilor noștrii de la tineret și din cadrul PSD dorim să le oferim părinților noi oportunități pentru dezvoltarea aptitudinilor artistice și sportive ale propriilor copii”, a completat Cristina Breșug vicepreședinte PSD Botoșani.
Inaugurarea camerei de joacă va avea loc la ora 10:00 pe data de 1 iunie la Spitalul de Copii Botoșani. După sfințirea sălii, copiii internați în spital vor fi invitați să descopere jocurile amenajate pentru ei și vor primi tort, baloane și cadouri sub formă de gentuțe dotate cu carioci, creioane colorate si cărți.
Deschiderea „Atelierelor Fanteziei” va avea loc pe 1 iunie între orele 14:00-17:00, în satul Dorobanți din comuna Nicșeni. În cadrul evenimentului vor fi organizate concursuri de: picturi pe figurine din ipsos, realizarea de bijuterii artizanale și obiecte lucrate manual, experimente științifice, jocuri sportive și activități recreative și de socializare.
Comunicat trimis de PSD Botoșani
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024