Botoșăneanul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.
Polițiștii din Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 31 de ani, din comuna Mileanca. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.
La data de 11 octombrie 2021, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, la două imobile aparținând persoanei bănuite de comiterea faptei.
Asta în urma probatoriului administrat în cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar privind infracțiunea de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și indisponibilizate 64.000 de țigarete (3.200 pachete) de diferite mărci, de proveniență Duty free și Republica Moldova, pentru care persoana bănuită de comiterea faptei nu deținea documente legale de proveniență.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un șofer de 78 de ani fost prins la volanul unei mașini radiate din circulație de șase ani
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Săli de jocuri luate la control de polițiști în miez de noapte: S-au dat amenzi de 30.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Vitezoman prins de polițiștii botoșăneni cu 122 km la oră
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 27, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile