În cursul zilei de 22 februarie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară.
Perchezițiile au fost desfășurate la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de contrabandă din orașul Flămânzi.
Acțiunea a avut în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal, privind infracțiunea de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea confiscării, peste 1.000 de pachete de țigarete, de diferite mărci, de proveniență Duty-free, pentru care persoana percheziţionată nu deţinea documente legale de provenienţă şi despre care cunoştea că provin din activităţi de contrabandă.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, urmând ca în funcție de rezultatele acestora, să fie dispuse măsuri.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024