În acest weekend au avut loc percheziții la Botoșani. Două locuințe din Botoșani au fost verificate de mascați.
Poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 1 Botoşani au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Botoşani. Acestea contribuie la cercetarea unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă cu ţigări.
Cele două percheziţii au fost efectuate la locuinţa unui bărbat de 63 de ani din comuna Vorona și la imobilul unei femei de 62 de ani din comuna Corni.
În urma percheziţiilor, la locuinţa femeii a fost depistată cantitatea de 330 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina, pe care aceasta le deţinea fără drept și avea de gând să le comercializeze.
Valoarea acestora a fost estimată la suma de 3.300 de lei, iar mai apoi au fost confiscate.
Așadar, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau destinate săvârșirii acesteia.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:
Fete și băieți de la Clubul Sportiv Școlar, pe podium la competiții – LISTA premiaților
Oana Sava
Mar 18, 2025
Magic Event's Zăicești se deschide în mai cu eleganță exclusivistă și tehnologie de ultimă generație
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Nova ApaServ, anunț privind plata facturilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
Peste 1.700 de botoșăneni loviți de viroze, copii internați în spital cu gripă
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile