Mascaţii şi poliţiştii au răscolit locuinţa unui tânăr domiciliat în municipiul Botoşani.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Botoşani, cu sprijinul luptătorilor SAS, au pus luni în executare un mandat de percheziţie domiciliară emis de Judecătoria Botoşani, la locuinţa unui tânăr de 19 ani, din municipiul Botoşani.
Acesta este bănuit că la data de 5 aprilie 2019, împreună cu un alt tânăr de 19 ani, a distrus cu un obiect contondent mai multe elemente de caroserie ale unui autoturism parcat pe strada M. Kogălniceanu, aparţinând unui bărbat de 35 de ani.
Cu ocazia percheziţiei, la locaţia vizată au fost identificate mai multe bunuri susceptibile a fi fost folosite la comiterea infracţiunii, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de Procedură Penală.
Cei doi tineri sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de distrugere, în cauză fiind continuate investigaţiile sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la suma de 4.000 de lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Ofertă social democrată pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Prime uriașe pentru o victorie cu FCSB: Iftime a anunțat CÂȚI bani vor lua jucătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024