Poliția Română a anunțat că în perioada 15-17 mai a efectuat o acțiune de amploare în Botoşani și alte 23 de județe.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (DAESP), 92 de persoane fiind cercetate pentru săvârșirea a aproximativ 100 de fapte de natură penală, conform unui comunicat de presă citat de Psnews.
Polițiștii au vizat verificarea modului în care sunt respectate prevederile legislației în vigoare, referitoare la operațiunile cu produse de protecție a plantelor. De asemenea, autoritățile au avut în vedere și depistarea neregulilor ce pot pune în pericol sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător.
Totodată, în urma intervenției polițiștilor, au fost confiscate 980 de kilograme și aproximativ 5000 de litri de substanțe și produse de protecție a plantelor. De asemenea, au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 210.000 de lei, mai adaugă sursa citată.
Perchezițiile au avut loc în București, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea și Vaslui.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024