În această dimineață, peste 150 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare 53 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Ilfov, Arad, Alba, Mureș, Dâmbovița, Botoșani și Prahova și pun în executare 23 de mandate de aducere, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune și spălarea banilor.
Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții au creat un circuit comercial fictiv, înființând și coordonând mai multe societăți comerciale cu comportament de tip 'fantomă', în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. În urma documentării activității infracționale a bănuiților a rezultat faptul că, în perioada 2011 — 2014, aceștia au desfășurat acte de comerț intracomunitar cu produse din carne și produse chimice, pe care le-au comercializat în mod ilicit pe teritoriul României, către mari distribuitori de astfel de mărfuri, folosindu-se în acest scop de 15 societăți comerciale de tip 'fantomă'. Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este estimat la peste 21.000.000 de lei. Persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității din cadrul Poliției Sectorului 5. Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații și al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Persoană REȚINUTĂ în urma perchezițiilor în județ: Prejudiciu estimat la 18.500 lei
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile