Poliţiştii au efectuat percheziții domiciliare, marți, 5 decembrie, la mai multe persoane bănuite de comiterea înşelăciunilor prin metoda „Accidentul”.
Marți, 5 decembrie 2017, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cu cei ai Poliției Municipiului Oradea din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul polițiștilor din București, Ilfov, Ialomița și Botoșani, au efectuat nouă percheziții domiciliare pe raza județelor Ilfov, Botoșani, Ialomița și în Capitală, pentru a documenta și proba activitatea infracțională a 11 persoane, bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.
În urma cercetărilor a reieșit că cele 11 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 75 de ani, în perioada 2016 — 2017, ar fi săvârșit 20 de infracțiuni de înșelăciune și complicitate la înșelăciune, toate comise prin metoda 'Accidentul'.
Una dintre persoanele cercetate în cauză, un bărbat de 36 de ani, din București, este bănuită că ar fi apelat telefonic, la întâmplare, 20 de persoane din județul Bihor și, sub pretextul că rude apropiate acestora ar fi suferit accidente rutiere, ar fi solicitat diverse sume de bani, pentru diverse intervenții medicale urgente, onorarii pentru avocaților ori pentru acoperirea pagubelor produse în urma accidentelor rutiere, toate motivele invocate fiind fictive.
Două dintre persoanele cercetate sunt bănuite că ar fi găsit intermediari dispuși să ridice banii obținuți prin infracțiunile de înșelăciune, iar alte opt persoane că ar fi ridicat efectiv banii astfel obținuți.
Potrivit Agerpress, prejudiciul total cauzat astfel este de 68.000 de lei și 23.000 de euro şi a fost recuperat parțial de polițiști.
În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea cercetărilor, telefoane mobile, cartele telefonice, diverse agende și înscrisuri.
La finalizarea perchezițiilor, șase persoane din județul Ilfov și din București au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor pentru audieri, fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, a doi bărbați de 36 și 40 de ani.
Astăzi, 6 decembrie, cei în cauză vor fi prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și la Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
În urma cercetărilor efectuate inițial în același dosar, s-a dispus trimiterea în judecată a altor două persoane, de 25 și 32 de ani, din București și din Voluntari, județul Ilfov, bănuite de comiterea a cinci infracțiuni de complicitate la înșelăciune.
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024