Au fost puse în executare cinci mandate de percheziție domiciliară în municipiul Botoșani, dar și în comuna Curtești.
Având în vedere cercetările care se efectuează în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii, din municipiul Botoșani și comuna Curtești.
În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, 6.500 de țigarete, de diferite mărci, de proveniență duty-free și Republica Moldova, precum și alcool, de proveniență Republica Moldova.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 10.000 de lei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsuri legale.
(Foto: Puls24.ro)
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile