Peste zece locuințe au fost controlate de polițiști, fiind identificate mii de pachete cu țigări de diferite mărci.
Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă asimilată, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 13 mandate de percheziție domiciliară la locații aparținând persoanelor bănuite de comiterea faptei sau folosite de acestea, din orașul Dorohoi.
În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate si ridicate în vederea confiscării aproximativ 8.000 de pachete cu țigarete de diferite mărci, de proveniență Duty-free și Republica Moldova.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
Totodată, în același context, a fost identificat în trafic, pe drumul public din orașul Dorohoi, un autoturism aparținând unei persoane vizată de cercetări, iar în urma controlului, în interiorul acestuia au fost identificate 330 de pachete de țigarete, de diferite mărci, care nu aveau aplicate timbre de marcaj.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 20.000 de lei, iar țigaretele și autoturismul folosit pentru comiterea faptei au fost confiscate.
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Zilele Nordului 2025: Maratonul Nordului în premieră la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Dormitor pentru proaspeți părinți: idei pentru un spațiu calm și funcțional
Sergiu Bălășcău
Jan 31, 2025
Țigara care i-a adus sfârșitul: Un bărbat și-a pierdut viața după ce a adormit fumând
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
UPDATE Atenţie! Meteorologii au emis COD GALBEN pentru judeţul Botoşani: Vizibilitate tot mai redusă
Redacția Botoșăneanul
Jan 31, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile