Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu puțin după ora 12.00.
Pericol de explozie înlăturat de pompierii din Săveni, după ce dintr-o locuință cuprinsă de flăcări au fost scoase 11 butelii.
S-a întâmplat astăzi, la Avrămeni.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială cu apă și spumă. Ajunși la locul intervenției, pompierii au constat că ardeau o bucătărie de vară și o parte din acoperișul casei de care era lipită anexa, existând pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interiorul locuinței, dar și la celelalte construcții din gospodărie. Cele 11 butelii au fost scoase din bucătăria unde s-a produs incendiul.
Intervenția a durat mai bine de o oră și a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate în anexă.
Valoarea pagubelor a fost estimată la circa 20.000 de lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de circa 100.000 de lei.
Cel mai probabil, incendiul s-a produs ca urmare a unui scurtcircuit electric.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024