Un botoşănean în vârstă de 33 ani, aflat la volanul unui autoturism marca Skoda, înmatriculat în Marea Britanie, s-a întâlnit cu polițiștii în toiul nopții, pe o stradă din judeţ.
Vineri 21 septembrie 2018, în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Vlădeni, un autoturism marca Skoda, înmatriculat în Marea Britanie, condus de un cetăţean român G.C., în vârstă de 33 ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani.
Cu ocazia controlului, bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, iar în urma verificărilor suplimentare, poliţiştii au constatat că acesta nu deţine dreptul de a conduce. În urma discuţiilor purtate cu conducătorul auto, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul Biroului Poliţiei Rutiere Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest.
În urma testării, s-a constatat că tânărul avea o îmbibație alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Spitalul Municipal Dorohoi în vederea recoltării de mostre biologice.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024